Se întrerupe alimentarea cu apă caldă 3 zile, la 134 de puncte termice
iun. 11, 2018, 0 Comentarii
Pentru continuarea lucrărilor de înlocuire și modernizare a rețelei de transport a energiei termice, în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și a creșterii eficienței energetice – etapa a II-a, 20,2 km rețea termică de transport”, începând de marți, 12 iunie 2018, de al ora 10, se întrerupe furnizarea apei calde în municipiul Oradea și localitatea Sînmartin, cu excepția punctelor termice: 512, 513, 514, 911, 913 ( cartierul Ioșia) și 839, 840, 844, 845, 863, 878, 883 (cartierul Nufărul 1), informeaza SC Termoficare Oradea
Reluarea furnizării apei calde se va realiza treptat pe măsura finalizării lucrărilor, astfel:
- În 14 iunie începând cu ora 8, punctele termice alimentate din M3, situate în arealul mărginit de străzile Corneliu Coposu, Olimpiadei, Milcovului și Podului;
- Tot în 14 iunie începând cu ora 18, punctele termice din Cartier Rogerius, B-dul Dacia, Cartierul Ioșia Nord, str. Splaiul Crișanei, str. Onestilor, Cartierul Ioșia, Zona de Centru, str. Grigore Ureche, str. Dimitrie Cantemir, Calea Clujului, Cartierul Dragoș Vodă, Cartierul Nufărul 2 și Nufărul 3.
- În 15 iunie începând cu ora 2, punctele termice din Cartierul Velența și Cartierul Prima Casa – Nufărul.
- Și de la prânz, în 15 iunie, punctele termice din Comuna Sînmartin și Felix.
sursa: SC Termoficare SA



























