Trei companii bihorene, la reuniunea „Inițiativa celor Trei Mări”
Sep 18, 2018, 0 Comentarii
BOL Internațional Consulting, Inovativ Logistic și Lucon Internațional au participat la Summitul Inițiativa celor Trei Mări organizat de administrația prezidențială și de Camera de Comerț și Industrie a României, făcând parte din delegația Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR).
De o importanță deosebită pentru regiunea est-europeană, Summitul a reunit autorități și companii private din 12 țări. UNPR a fost, de asemenea, reprezentată de doi lideri bihoreni, președintele Ioan Lucian și vicepreședintele Florin Balint, având una din cele mai numeroase delegații prezente la Summit.
Domeniile de interes pentru reprezentanții bihoreni au fost IT și transporturile.
“Apreciem și așteptăm cu interes ca primele proiecte pe care cele 12 țări au hotărât să le implementeze și care vor ajunge și în România (tronsonul de autostradă Transcarpatia și platforma de business interregională) să prindă viață, iar companiile noastre să participe la realizarea acestor proiecte”, a declarat președintele Ioan Lucian.
Biroul de Presă al Uniunea Națională a Patronatul Român



























