Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Curiozități

Originea cuvintelor „român” și „România” și curiozități ale istoriei noastre

Dacă-i întrebi pe români de unde provine cuvântul „român” sau „România”, majoritatea ar răspunde că acest cuvânt provine de la Roma sau de la romani. Greşit! Român sau România provine de la cuvântul „Arman”, sau „Armis”, adică de la zeul Hermes, pomenit în mitologia greacă de atâtea ori. Greci au preluat mai toate zeităţile de la

Obiecte misterioase care nu pot fi explicate de savanți, nici azi

Istoria umanității se întinde pe multe mii de ani, iar cercetătorii nu îi vor pătrunde niciodată toate secretele. Obiectele misterioase descoperite în timpul studiilor arheologice ridică unori întrebări la care nu pot răspunde nici măcar cei mai erudiți experți. Dar asta face ca toată aventura căutării adevărului cu atât mai interesantă. Vă prezentăm câteva dintre cele

Cât alcool poți consuma la volan şi în cât timp se elimină din organism ?

Alcoolul este unul dintre factorii care determină cele mai multe accidente rutiere şi în România. Până la o anumită limită, alcoolemia este sancţionată doar contravenţional, dar la o valoare mai mare devine pentru şofer şi o problemă penală. Valoarea alcoolemiei este dată de cantitatea de alcool pur consumată, în grame, înmulţită cu 0,8 (densitatea alcoolului), totul

Cu cine l-a înșelat Veronica Micle pe Mihai Eminescu?

Iubirea de poveste dintre poetul Mihai Eminescu şi ”îngerul său blond”, Veronica Micle, a fost în realitate una sfâşietoare, marcată de certuri, pasiune, patimă, gelozie şi chiar trădare. Nu de puţine ori cei doi ”amorezi” s-au abandonat, pentru o noapte sau mai multe, în braţele altor parteneri. știri pe aceeași temă: Amantele secrete ale pătimaşului

Realități surprinzătoare din America

Unu din 8 americani a fost angajat la McDonald într-o perioadă a vieții sale. Compania Apple, specializată în calculatoare de înaltă tehnologie, are mai mulți bani decât Trezoreria Statelor Unite. În statul Montana, numărul vacilor îl depăseşte  pe cel al oamenilor în raport de 3 la 1. Un american consumă resurse cât  32 de kenyeni. Unul din

Lămâile mai bune decât chimioterapia, pentru sănătatea omului

Cercetătorii de la Universitatea din Baltimore au descoperit cel mai sănătos fruct din lume! Potrivit studiilor oamenilor de ştiinţă, lămâile conţin ”substanţe miraculoase” care sunt mai puternice decât Chimioterapia ! Cercetătorii au arătat, într-un studiu iniţial publicat în 2011, că sucul de lămâie este folosit în prevenirea cancerului. Gustul este plăcut şi nu produce efectele

Trebuie să cunoașteți Japonia (originea soarelui) și spiritul locuitorilor ei

Japonia este alcătuită din 6.852 de insule, dintre care 430 sunt nelocuite. Numele de japonez – “Nihon” sau “Nippon” înseamnă „originea soarelui”. În Japonia, 70% din suprafață este acoperită de munți, între care 200 sunt vulcani. În Japonia, se petrec aproximativ 1.500 de cutremure în fiecare an. Acestea, alături de taifunuri și ploi torențiale, fac parte din viața de zi cu zi

Older Posts›› ‹‹Newer Posts