Sociale
Personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a desfăşurat o misiune menită a aduce sprijin şi bucurie celor şase copii ai unei familii, aflate în dificultate. Echipaţi cu dorinţa de a-i ajuta şi încărcaţi cu daruri, pompierii militari le-au oferit celor şase fraţi şi surori, nu doar alimente, haine şi jucării, ci
În perioada 16-20 Mai și 23-28 Mai, Consiliul Județean Bihor organizează un curs de ranger (pădurar) pentru 15 participanți, în cadrul proiectului „Impactul ecosistemelor din ariile protejate aflate în custodia Consiliului Judeţean Bihor şi a Muzeului Ţării Crişurilor asupra principalelor sectoare economice”- EcoNatura. Cursul se adresează persoanelor responsabile de custodia ariilor protejate, tinerilor din comunităţile
Direcția de Sănătate Publică Bihor a organizat Dezbaterea publică pentru finalizarea Planului Național Multianual Integrat de Promovare a Sănătății și Educație pentru Sănătate. Elaborarea acestui plan a fost fundamentată pe analiza unor aspecte ale stării de sănătate a populaţiei României pe baza datelor colectate din unităţile sanitare publice, a datelor furnizate de studii efectuate pe
Cea mai mare Bursă Generală a Locurilor de Muncă din ultimii ani din Oradea s-a desfășurat, ieri, la Centrul de Afaceri „Oradea Trade Center„ din cartierul Nufărul. Evenimentul a fost organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor, și a antrenat peste 90 de companii, care au oferit aproape 2.000 de locuri de
De 4 ani, Consiliul Local Oradea a aprobat construirea mai multor autogari de transfer al calatorilor care naveteaza cu transportul interurban din Zona Metropolitana, in Oradea, spre a-si continua calatoria in cele trei parcuri industriale ale municipiului Oradea, dinspre Statiunea Felix, Beius, Deva, aeroport, Salonta, Arad, ori dinspre Alesd, Cluj. Pana acum a fost data
Din 18 aprilie va fi operaţională linia aeriană de transfer dintre Aeroportul Oradea şi Aeroportul Debreţin, la un cost de 7 euro tur-retur. Firmele de turism din Euroregiunea Bihor-Hajdu Bihar au incheiat parteneriate cu Aeroportul din Debretin. Se preiau pasageri şi de la gara centrală din Debreţin, astfel că oricine doreşte să călătorească, între cele două municipii
La sediul din Palatul Baroc al Muzeul Ţării Crişurilor joi, 14 aprilie, la ora 12, se vernisează expoziţiile: Cânepa – de la sămînţă la produsul finit. Tehnică de lucru, instrumentar şi obiecte textile din lumea satului bihorean, alături de Pași în natură prin colecția de oologie, expoziţii care sunt incluse în programul „Şcoala altfel” (între
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Bihor, organizează, joi 14 aprilie 2016, de la ora 9, la Trade Center, cea mai mare Bursă Generală a Locurilor de Muncă din judeţ. Peste 90 de angajatori oferă aproape 2000 locuri de muncă pentru a fi
Mult a fost, puțin a mai rămas din Postul Sfintelor Sărbători Pascale, perioadă în care nu se oficiază cununii religioase. Totuși, în acest răstimp, viitorii miri urmează cursuri de dans, miresele își fac probele de coafură și machiaj, dar și participă la degustarea felurilor de mâncare alese pentru ziua cea mare. La Hotelul Silver, momentul savuros
Având în vedere evoluția temperaturilor exterioare din ultimele zile şi prognoza meteo favorabilă încălzirii vremii, pentru zilele următoare, începând de luni, 11 aprilie 2016, este oprită furnizarea energiei termice pentru încălzirea consumatorilor racordați la sistemul centralizat de termoficare al Municipiului Oradea. Măsura prelungirii sezonului de incălzire a fost luată pe baza prognozei meteo care
Older Posts››
‹‹Newer Posts