Sport
Pompierii militari bihoreni au obținut cinci medalii la diferite probe sportive, în cadrul „Campionatului de atletism şi cros – Cupa Asociaţiei Sportive a Pompierilor din România”, etapa finală a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. La competiţia desfăşurată în municipiul Râmnicu Vâlcea, între 10 – 12 mai, au participat sportivi din cadrul unităţilor de pompieri
Echipa bihoreană de handbal feminin CSU CSM a încheiat sezonul Diviziei A, Seria B, cu o înfrângere la trei goluri, suferită duminică, pe terenul formației CSU de Vest Timișoara. Partida, care s-a desfășurat în cursul dimineții, s-a încheiat cu scorul de 34-31 pentru gazde, însă formația orădeană a făcut deplasarea în ziua meciului! Dacă până
Poloiștii de la CSM Digi Oradea au pierdut, duminică și cel de-al doilea joc al finalei Superligii Naționale – ediția 2016-2017, la București, în fața Stelei. Astfel, după ce sâmbătă, în primul meci, bucureștenii s-au impus cu 9-3, de această dată au câștigat cu 10-7 și au dus raportul întâlnirilor directe la 2-0 pentru ei
Speranţele echipei orădene CSM CSU Oradea de a obţine un nou titlu în Liga Naţională de baschet s-au spulberat, sâmbătă seara, când elevii lui Cristian Achim nu au reuşit să câştige, în deplasare, meciul cinci al semifinalei cu U BT Cluj-Napoca. Scorul întâlnirii a fost 84-78 pentru gazde. Astfel, baschetbaliştii orădeni încheie prematur lupta pentru
Deși au avut o adversară din prima parte a clasamentului, pe Dacia Unirea Brăila, fotbaliștii de la Luceafărul Oradea s-au impus clar, sâmbătă, pe teren propriu, la Stadionul Iuliu Bodola, cu scorul de 4-1, în cadrul etapei a 34-a a Ligii a II-a. Jocul a fost controlat de gazde, care au condus și la pauză,
După victoriile de luni și miercuri, obținute la Arena Antonio Alexe, baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea s-au deplasat acum la Cluj, acolo unde sâmbătă seara vor susține meciul al cincilea, cel decisiv, al semifinalei Ligii Naționale, în compania echipei locale Universitatea Banca Transilvania. Meciul este programat cu începere de la ora 18, în Sala
Câmpia Barmond de lângă Salonta găzduiește în acest sfârșit de săptămână întrecerile celei de-a IX-a ediții a Cupei Salonta la aeromodelism. Participă concurenți din 13 țări, România, Germania, Franța, Ungaria, Polonia, Norvegia, Suedia, Kazahstan, Ucraina, Rusia, Bulgaria, Turcia și Slovenia. În total, sunt peste 200 de concurenți care se vor întrece la diferitele probe de
Echipa orădeană de polo CSM Digi dispută în acest sfârșit de săptămână primele jocuri din finala Superligii Naționale. Elevii antrenorului Kadar Kalman au făcut deplasarea la București, pentru confruntările cu rivala Steaua, care vor avea loc sâmbătă și duminică, de la ora 11. Partidele vor fi transmise în direct de TVR2. Poloiștii de la CSM
Salontanii și nu numai și cei din zonele învecinate, sunt invitați în acest sfârșit de săptămână la o serie ce concursuri de alergare, care sunt rezervate pentru toate categoriile de vârstă, dar și pentru nivelele de performanță, de la amatori până la sportivi legitimați. Capul de afiș al acestor competiții îl deține Maratonul Arany, care
Echipa de volei feminin a Universităţii din Oradea a devenit vicecampioană naţională după ce s-a clasat pe locul 2 la faza finală a Campionatelor Naţionale Universitare, care s-au desfășurat la Bacău. Campionatele au fost organizate de către Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prin Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii, iar jocurile s-au desfăşurat
Older Posts››
‹‹Newer Posts