Știri
Clubul Sportiv Shogunul Oradea, în parteneriat cu Palatul Copiilor și Elevilor Oradea, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor și centrul Comercial Oradea Shopping City, în calitate de sponsor principal, organizează la sfârșitul săptămânii, competiţia naţională de karate dotată cu Cupa „1 Iunie – Ziua Copilului”, la care sunt așteptați sa participe peste 200 de
Pe lângă tradiționalele evenimente dedicate familiei, pasionații de mașini și nu numai sunt invitați la Ford Driving Skils for Life, un program de conducere preventivă, menit să-i învețe mai ales pe tineri cum să fie buni la volan! Hai la condus! Evenimentul se va desfășura sâmbătă și duminică, 27 respectiv 28 mai, în parcarea
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea a finalizat o nouă procedură de negociere directă pentru o investiție de 5,1 milioane de euro care va fi realizată de compania WDP Development, în Parcul Industrial II de pe strada Ogorului. Suprafața totală de teren solicitată de acest dezvoltator este 17.500 de metri pătrați. Investitorul va construi o hală
Trei sute treizeci și trei de înotători – oameni cu suflet mare şi spirit civic, angajați din companii, antreprenori și chiar copii – s-au aliniat la start și peste 1000 de susținători și beneficiari ai celor 22 de cauze au fost prezenți la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” pentru a-și încuraja constant favoriții prin pancarte motivaționale,
Festivalul luminii, un eveniment organizat anual de echipa de Cercetaşi ai României, prin Centrul Local Oradea, s-a desfăşurat sâmbătă, 27 mai, găzduit fiind de aleile primitoare ale Parcului 1 Decembrie. Festivalul are ca scop principal, valorificarea lucrurilor mici care aduc fericirea adevărată în vieţile noatre, prin amplasarea în întreg spaţiul parcului a „gulguţelor” cu lumânări.
Evenimentul are loc la Biblioteca Județeană ”Gh. Șincai invitați speciali fiind dr. psihiatru Anca Frățilă, psiholog Simona Hinţ si autoritățile locale. Conferința ”Copilul cu autism poate fi recuperat” este dedicată părinților cu copii autiști, cu ocazia zilei de 1 Iunie și are ca scop îmbunatățirea strategilor dintre echipa de îngrijire medical – socială și părinți: impactul
În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor și cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, și al Teatrului ,,Regina Maria” din Oradea, joi 1 iunie 2017, de la orele 13, pe scena în aer liber din Parcul „Nicolae Bălcescu”, din Oradea, se va desfășura cea de-a 40-a ediție a Festivalului-concurs județean de interpretare
Fotbaliștii de la Luceafărul Oradea și-au continuat seria victoriilor din acest final de sezon, miercuri, când, la ultima apariție din actuala stagiune în fața propriilor suporteri, s-au impus cu 2-1 în fața echipei CS Mioveni, în cadrul etapei a 36-a a Ligii a II-a. Meciul, care s-a desfășurat la Stadionul Iuliu Bodola din Oradea, a
Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea au câștigat finala mică a campionatului Ligii Naționale – ediția 2016-2017 și au terminat pe locul al III-lea competiția, intrând în posesia trofeului aferent acestui loc, precum și a medaliilor de bronz. Performanța aceasta pentru bihoreni a fost obținută în ultimele fracțiuni de secundă a jocului al treilea al
Organizația Națională Cercetașii României – Centrul Local Oradea desfășoară în 27 mai, cea de-a X-a ediție a Festivalului Luminii din Oradea, în parcul 1 Decembrie din Oradea. Festivalul Luminii (www.facebook.com/festivalul.luminii) este un festival mai puțin obișnuit, un spațiu de manifestare artistică a tinerelor talente, o atmosferă unică creată timp de 6 ore cu tineri voluntari
Older Posts››
‹‹Newer Posts