Handbaliștii de la CSM Oradea au încheiat sezonul pe locul I
Mai 18, 2018, 0 Comentarii
Handbaliștii de la CSM Oradea și-au încheiat joi evoluția din actuala ediție a campionatului Diviziei A (liga a II-a). Bihorenii au încheiat cu succes sezonul, după ce, în ultima etapă, s-au impus pe teren propriu, în fața oltenilor de la Universitatea Craiova.
Desfășurat la Arena „Antonio Alexe”, jocul s-a încheiat cu scorul de 38-34 pentru CSM, care a fost condusă la pauză însă de olteni cu două goluri, scor 17-19.
Astfel, elevii antrenorului Sebastian Tudor au terminat pe primul loc în Seria B a competiției, detașat, cu 18 puncte mai mult decât ocupanta poziției secunde.
Partida cu oltenii a avut o primă repriză echilibrată, cu formația oaspete care s-a aflat mai mult la conducere. S-a mers însă cap la cap, au fost destule situații când tabela a consemnat scor egal, dar și când orădenii au condus, numai că formația craioveană a intrat la pauză în avantaj cu două goluri, scor 19-17.
În partea a doua, până prin minutul 40 s-a continuat cu un echilibru perfect, orădenii au egalat în minutul 42, la 24, în minutul 47 au preluat conducerea cu 28-27, pe care nu au mai cedat-o până la final, ba mai mult s-au desprins pe tabelă și în cele din urmă au câștigat cu 38-34.
Florin Mihalca























