
Lansarea volumului „Cantemireștii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea”
Oct 3, 2025, 0 Comentarii
Conferința „Dimitrie Cantemir la confluența dintre culturi”
Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării a Universității din Oradea, Universitatea de Stat din Moldova, Centrul de Studii Interdisciplinare Oradea – Chișinău, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor – Oradea și Librăriile Humanitas, conferința Dimitrie Cantemir la confluența dintre culturi, susținută de dr. Ștefan Lemny. Evenimentul se va desfășura în cadrul Sesiunii Internaționale a Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, ediția a III-a: Interferențe. Trecut, prezent, viitor și va avea loc vineri, 10 octombrie 2025, ora 10.00, în Sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr. 1/A).
Conferința va evidenția rolul lui Dimitrie Cantemir ca punte între Orient și Occident, între lumea otomană, Rusia și Europa occidentală, subliniind faptul că acesta este primul român integrat cu adevărat în patrimoniul cultural al umanității.
Evenimentul va fi urmat de lansarea volumului Cantemireștii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea, Editura Polirom, Iași, 2024, autor Ștefan Lemny, și va fi moderat de prof. univ. dr. Gabriel Moisa, manager al instituției muzeale. Prezentarea cărții va fi făcută de către prof. univ. dr. Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea.
Cartea urmărește destinul lui Dimitrie Cantemir și al fiului său Antioh, două figuri care au legat Moldova de marile curente intelectuale europene. Tatăl, erudit și domn al Moldovei, consilier al lui Petru cel Mare și autor respectat în Europa, iar fiul, diplomat și poet modern, apropiat de gânditori precum Voltaire.
Ștefan Lemny (n. 20 iunie 1952, Beia, jud. Brașov) este un istoric român, naturalizat francez. A studiat la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași și și-a luat doctoratul în istorie. A făcut un al doilea doctorat în Franța, la École des Hautes Études en Sciences Sociales. Este specialist în istoria secolului al XVIII-lea şi în istoria culturală: mentalități, sensibilități, relaţii culturale dintre Est şi Vest. A lucrat la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași până în 1990. Din 1991 s-a stabilit în Franța, unde a devenit responsabil de colecțiile de istorie pentru Europa Centrală și de Est la Bibliothèque Nationale de France, Paris.
A publicat volume precum Sensibilitate și istorie în secolul al XVIII-lea românesc, Jean-Louis Carra: parcours d’un révolutionnaire, Emmanuel Le Roy Ladurie, une vie face à l’histoire și, mai ales, Les Cantemir: l’aventure européenne d’une famille princière au XVIII-eme siècle, tradus în română sub titlul Cantemireștii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea.
A primit Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române pentru lucrarea despre Cantemirești și este membru de onoare al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” de la Iași din 2019.
Intrarea este liberă în limita a 150 de locuri.