Informaţia a fost şi este o necesitate vitală a omului, iar nevoia de a se informa este una dintre caracteristicile distincte ale speciei umane. (Vasile Traciuc).

În acest scop de-a lungul timpului au fost create mijloacele de comunicare. Odată cu evoluţia tehnologiei, a devenit primordial pentru noi, să cunoaştem lumea şi geneza sa.
Elementele odinioară rare devin abundente şi elementele odinioară abundente devin rare. Astfel, informaţia, ieri, prea sporadică, mâine, prea abundentă, face ca timpul necesar meditaţiei, ieri – abundent, să devină sporadic şi insuficient. (Jean Fourastie)
Ei bine, în susţinerea acestei afirmaţii, apare evoluţia nu numai a tehnologiei, dar şi a minţii umane.
În procesul continuu de receptare si transmitere a mesajului, omul se dezvoltă considerabil. Acest fapt se datorează nevoii de organizare, preluare, prelucrare şi comunicare a unui număr foarte mare de informaţii. Se iau în calcul noile metode de colectare descoperite, simţul ştirii şi al evenimentelor, flerul, posibilităţile de obţinere a surselor, capacitatea fiecărui individ de selecţie a noutăţilor. În acest fel, omul are control total asupra informaţiilor. În final, putem afirma plini de mândrie că sistemul mass media a înflorit, iar jurnaliştii sunt cea de-a patra putere în stat.
Conceptul de presă desemnează aşadar, mijloacele de comunicare a informaţiei în masă, cheia comunicării între oameni. Este de datoria noastră, a jurnaliştilor, să punem în mişcare fluxul informaţional abundent, pentru a satisface nevoia oamenilor de cunoaştere, de actualitate. Acesta (fluxul de informaţii), este transmis prin diferite forme: presa scrisă (ziare, reviste, reţele de ştiri on-line), audio şi mai nou şi vizuală (radio) şi audio-vizuală (televiziune). Radioul este cel mai eficient mijloc mass media dintre toate cele prezentate. Unicitatea sa este remarcată prin avantajele tehnice, prin uşurinţa cu care este utilizat si cu care poate fi difuzat, prin posibilitatea de receptare a unui număr mare şi extrem de divers al informaţiilor (varietatea de posturi) şi mai cu seamă prin accesibilitate.
Radioul poate deveni pentru public un bun însoţitor, atent şi responsabil, care dă individului posibilitatea unor trăiri imaginative de excepţie, a perceperii profunde a unor valori sau pur şi simplu poate fi un partener de drum în singurătate, neobosit şi nepretenţios, oricând gata să se reverse în liniştea din jur printr-o simplă răsucire de buton. (V.T.)
Dacă ar fi să facem o scurtă comparaţie între radio, televiziune şi presa scrisă, am putea spune că radioul se bucură de o mare victorie. Are un mare atuu, „directul”. În primul rând, are avantajul uriaş al vitezei de pătrundere la grupuri mari de oameni. O ştire este difuzată mult mai repede şi mai uşor, prin intermediul radioului.
În televiziune apar problemele de deplasare până la locul evenimentului, de filmare şi de montaj. Publicul este nevoit să aştepte evenimentul în faţa televizorului, să-l privească şi să lase deoparte orice lucru, pe când un radio mic si accesibil le permite să se deplaseze după bunul plac.
În era Internetului valorile s-au răsturnat datorită vitezei de transmitere.
În presa scrisă intervine problema informării ziaristului, colectării, selectării şi prelucării informaţiilor. În al doilea rând, costurile producţiei radiofonice sunt mult mai mici decât cele ale televiziunii iar costurile anumitor aparate de tipărire şi editare, în ziaristică, sunt de asemenea, semnificative. Fluxul de ştiri este constant, oamenii au posibilitatea de a alege dintr-o gamă vastă de posturi de radio, potrivit celor mai pretenţioase gusturi. Ştirile sunt credibile, incitante si de actualitate. Ele se pot succeda sau chiar întrerupe pentru a anunţa informaţii de ultimă oră. Radioul este mai comod şi mai viu.
Publicul nu trebuie să-şi obosească ochii pentru a citi şi este liber să desfăşoare diferite activităţi în timp ce ascultă emisiunile. Şi totuşi presa scrisă are un avantaj mult mai mare. Cititorii se pot reîntoarce la orice material, informaţia scrisă este reţinută mult mai bine, iar ceea ce a fost difuzat o dată, rareori revine pe post. Ceea ce s-a pierdut, rămâne bun pierdut. (V.T.)
În ciuda acestui fapt, radioul rămâne în preferinţele publicului, prin simpla idee de comfort şi accesibilitate.
Aşadar, se spune că „radioul anunţă, televiziunea arată şi presa scrisă comentează.” Aceasta reprezintă o succesiune de bază în mijloacele de informare în masă (mass media): ştirea este difuzată la radio, apoi prezentată la televiziune şi reliefată cu ajutorul imaginilor, iar în ultimă instanţă, este comentată de presa scrisă.
La fel precum această uriaşă dimensiune vizează largi subiecte sportive, economice, sociale şi culturale, nu sunt excluse nici problemele istorice sau religioase. Fiecare domeniu şi secţiune sunt cercetate amănunţit. Adunând doi cu doi, punând o sumedenie de întrebări pretutindeni, aşteptând şi în fine, găsind ceea ce trebuie, iată cum se prinde vulpea de coadă. (Tom Clarke)
În materie de religie, ascultătorii şi cititorii sunt într-o perpetuă căutare a răspunsurilor în diferite situaţii existenţiale. Ne-a fost propusă aşadar, tema mesajului creştin şi modul în care acesta este perceput de posturile radio confesionale. După cum bine se ştie, fiecare individ percepe în mod diferit puterea Dumnezeiască, iar omenirea a evoluat înde-ajuns de mult încât să accepte (în mare parte), diferenţele de credinţă.
Există bineînţeles şi fanatici religioşi care provoacă în ultimul timp, mai multă panică şi pericol decât unele mişcări politice extremiste, având impresia că Dumnezeu le porunceşte să pornească măceluri cu sânge rece. Ei întreţin ideea că religia funcţionează prin excludere. Aşadar, dacă nu suntem de acord cu credinţa şi opinia lor, suntem consideraţi păgâni (eretici). Se pare că aceşti fundamentalişti au spirit războinic şi consideră religia ca fiind o competiţie: câştigă cine are mai mulţi adepţi. În această problemă, singurii de acord cu acest comportament şi mod de gândire, sunt ei înşişi (fanaticii). Din păcate, ajungem la concluzia că nu se poate face religie fără politică şi viceversa, chiar dacă majoritatea „credincioşilor” susţin că relaţia cu Dumnezeu ar trebui să fie personală şi nu inclusă în tot soiul de afaceri, ca o competiţie sau o strategie de marketing (A.Ş. de la Radio Cireşarii Beiuş).
Iată deci, cum mesajul creştin apare explicat de Michel Kubler, preot asumpţionist şi fost redactor-şef al cotidianului francez „La Croix” (Crucea): El (Isus) vorbea în numele lui Dumnezeu şi aducea un mesaj al bucuriei pentru cei sărmani, al vindecării pentru cei bolnavi, al eliberării pentru cei înrobiţi. Faptele însoţeau şi confirmau spusele sale. Voia ca în felul acesta să trezească credinţa celor ce-i cereau ajutorul. Lucrând astfel, Isus anunţa venirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Aici se găseşte miezul mesajului său. Această Împărăţie la care visează fiecare creştin, nu se aseamănă cu imaginea unui rege sau cu stăpânirea lumii. El încearcă să transmită fiecărui om să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi, să-şi iubească şi duşmanii. Chiar Dumnezeu comunică omenirii că a fi creştin înseamnă deci a fi gata să-ţi dai viaţa pentru ceilalţi. Le cere de asemenea, să răspândească-n lumea-ntreagă şi să ducă vestea lui cea bună, adică Evanghelia. Mesajul acesta trebuie să fie cunoscut pe tot cuprinsul pământului, fiindcă-i priveşte pe toţi oamenii, salvaţi, prin Hristos, de păcat şi de moarte.
Născut în Alsacia, Michel Kubler este cunoscut doctor în teologie. El se arată interesat şi pasionat de marile probleme ce tratează religia din întreaga lume. Studiază cu mare atenţie dialogul şi relaţiile dintre creştini şi alte confesiuni, studiu pe baza căruia, a participat la scrierea unei cărţi despre cele trei mari religii monoteiste. Prin rândurile scrise, el (M.K.) doreşte să facă acest mesaj, cât mai clar şi corect cunoscut, tuturor celor ce au urechi să îl audă. Ideea principală pe care se fundamentează mesajul său, este sacrificiul. Puterea sacrificiului are ecouri până în Împărăţia lui Dumnezeu, locul cel mai onorat creştini.
Mesajul este unul de compasiune, de iubire între semeni.În această privinţă, ascultătorul îşi afirmă părerea, este de părere Directorul de la Radio Maria Oradea, Părintele Doru Popovici.
Ascultătorii sunt rezultatul priceperii cu care fiecare radio confesional reuşeşte să transmită mesajul corect. Postul de radio confesional orădean depune eforturi uriaşe pentru ca publicul să încerce să-şi îmbunătăţească relaţia cu Dumnezeu. Acest mijloc de comunicare dovedeşte că, El se află în sufletul omului, oricând şi oriunde. Depinde de carisma fiecărui vorbitor, de articole, de modul de prezentare ales, completează Părintele D.P.
În mare parte, rolul acestor radiouri este de a populariza învăţătura de credinţă şi a o explica, pentru o mai bună înţelegere a credincioşilor. În plus, se încearcă apropierea oamenilor către Biserică…Acest lucru este unul bun. Beneficiarii suntem exclusiv noi, credincioşii, declară profesoara de religie, N.R.
Între posturile de radio şi inclusiv între ascultătorii acestora, se iscă, din când în când, contradicţii legate de crez. Poate fi puterea credinţei scopul adevărat, competiţia?
Ideea de promovare şi recunoaştere a unei singure confesiuni ca fiind cea adevărată şi impresia că cei care nu se adaptează, nu reprezintă un radio creştin, acaparează şi întunecă uneori minţile ascultătorilor de tip fanatic şi chiar a reprezentanţilor cultului!
În astfel de momente, „singurul care poate decide este Cel de sus”, afirmă ascultătorul G.T.
Dacă un post de radio are oameni inteligenţi, nu înseamnă neapărat că este mai presus, însă, având în vedere că noi, oamenii, suntem diferiţi, nu m-ar mira să existe şi aşa ceva, completează prof. N.R.
Sunt de acord cu această afirmaţie. Nu fiecare dintre cei ce se admit curaţi, cuvincioşi şi creştini sunt cu adevărat în graţiile Domnului. Dar nici cei care îşi duc existenţa, gândindu-se la moarte şi la nenumăratele păcate săvârşite, nu sunt atât de răi pe cât se cred. Acesta nu oamenii-l decid.
În majoritatea cazurilor, mesajul creştin este limpede transmis de posturile de radio de diverse confesiuni. Publicul apreciază şi se simte cu mult mai aproape de Dumnezeu, ascultând cu inima arzândă de focul credinţei, vestea cea bună a lui Hristos (Evanghelia).
Mă simt liberă şi mai aproape de cele sfinte în micuţa mea cameră, ascultând vocea evlavioasă a Părintelui. În acele momente, simt că nu sunt nevoită să bat drumuri lungi în pelerinaje sau să cad în genunchi strigând cu disperare spre ceruri. Este suficient să aprind lumânări pentru sufletele celor dragi mie, să spun rugăciuni cu inima împăcată şi…pur şi simplu să cred. Cred, că pot fi un om mai bun, cred în sacrificiile pe care le fac, cred în bunătate şi în iertare şi în mine însumi. Niciodată nu sunt cu adevărat singură. Credinţa este cheia! declară G.T.
Acesta este rolul profund pe care-l au astfel de posturi, în ciuda tuturor comentariilor contradictorii dintre reprezentanţii diferitelor confesiuni: să ne demonstreze că de fapt, nu suntem niciodată pe cont propriu şi orice facem sau spunem reprezintă voia lui Dumnezeu.

Alexandra Torjoc, elevă în clasa a X-a de jurnalism, la Colegiul M. Eminescu Oradea