
Un nou aparat utilizat în tratamentele gratuite stomatologice
Apr 1, 2016, 0 Comentarii
La Facultatea de Medicină şi Farmacie de la Oradea a fost inaugurat aparatul de inhalosedare, singurul din judeţul Bihor, achiziţionat de Primăria Oradea în parteneriat cu Universitatea Oradea. Este un proiect pilot pentru un an de zile, aparatul fiind folosit doar în cadrul Clinicii de Stomatologie a Facultăţii de Medicină şi Farmacie. Acest parteneiat cu Primăria Oradea este un câştig pentru pacienţi în primul rând, dar şi pentru studenţi.
Aparatul are rolul de liniştire, relaxare şi sedare a pacientului cu nevoi speciale (autism, down) sau a pacientului anxios, pentru ca apoi să-i poată fi făcută anestezia locală şi tratamentele stomatologice specifice (obturaţii, extracţii dentare). Aparatul oferă tratamentul dentar gratuit, persoanelor nevoiașe aflate în evidența ASCO, pacienţilor cu nevoi speciale, cum ar fi persoanele cu autism, cele cu sindromul Down, dar şi pacienţilor anxioşi. Până acum, pacienţii se deplasau la Timişoara, cel mai apropiat oraş unde există un astfel de aparat şi suportau cheltuilelile de transport, cazare şi tratament din bugetul propriu.
Primăria Oradea a acoperit valoarea acestui aparat, respectiv 43.000 lei şi câte 4.200 lei/lună pentru materialele necesare tratamentelor aplicate pacienţilor, care vor beneficia gratuit de acest aparat.
Dinicu Braghină