Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Arhiva pentrudecembrie 20, 2017

Contract de împrumut între Primăria Oradea cu Banca Europeană de Investiții

Primarul Ile Bolojan a semnat azi, 20 decembrie 2017, contractul de împrumut cu Banca Europeană de Investiţii (B.E.I.), în vederea cofinanţării unor proiecte din fonduri europene. Contractul a fost semnat și de membrii delegației B.E.I: Adela Ioana Florescu,  Anca Ocroteală și Dietmar Dumlich. Din partea Primăriei Oradea au participat mai mulți specialiști ai Direcției economice:

Rolul Casei Regale în societatea românească

Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei – ANRM a luat act de discuțiile care au avut loc în ultimele zile pe scena politică despre rolul Casei Regale  în societate. Deplângem faptul că aceste conversații au loc abia după decesul Regelui Mihai, nu și în timpul vieții Majestății Sale, care nu a mai avut astfel șansa să

Joc de polo caritabil între CSM Digi Oradea și Progres Oradea (ediția a III-a)

Cum s-a întâmplat de fiecare dată în ultimii ani, înaintea Crăciunului, clubul CSM Oradea, în colaborare cu Clubul Sportiv Progress Oradea, Club Lions 22 Oradea şi Asociaţia Vladimir Angelman au organizat, luni, un nou eveniment caritabil pentru micuțul Vladimir. A fost vorba mai exact de cea de-a treia ediţie a meciului de polo dintre echipele

Concert Extraordinar de Colinde, la Catedrala „Sfântul Nicolae” Oradea

Cea de-a XI-a ediţie a Concertului Extraordinar de Colinde este organizat la Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” în data de 20 decembrie, la ora 18.  Participă : 1. Corul „Schola Cantorum” al Seminarului Teologic Greco-Catolic Sfinţii Trei Ierarhi din Oradea, dirijor: profesor dr. Radu Mureşan. 2. Corul „Szent Laszlo” al Catedralei Romano-Catolice din Oradea, dirijor: profesor Kristofi

Activități ilegale ale bihorenilor, depistate cu operativitate de polițiști

Aproape 4.900 de petarde și artificii interzise și material lemnos fără documente legale, confiscate de polițiștii beiușeni în acțiune, în preajma sărbătorilor de iarnă. Polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au acționat pe raza de competență pe linia controlului circulației materialului lemnos, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, a actelor ilicite de comerț și

Drumul Apusenilor este aprobat în întregime, pentru a fi realizat în 2 ani

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor şi vicepreşedintele Ioan Mang au anunţat marți, că au semnat contractul de finanţare pentru cel de-al treilea tronson din Drumul Apusenilor. „Luni s-a reuşit semnarea, la Bucureşti, a tronsonului 3 al Drumului Apusenilor. Noi iniţial am depus pentru două tronsoane, a fost o lucrare amplă, foarte mare. Iniţial am

Controale ale polițiștilor, inspectorilor DSVSA, DS, în piețele orădene

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, cei ai Biroului de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor în colaborare cu reprezentanți ai DSVSA Bihor și ai Direcției Silvice Bihor, au acționat luni (18 decembrie), între orele 10 și 13, pe raza municipiului Oradea privind respectarea prevederilor legale, comercializarea produselor din carne și a produselor accizabile. Produse din