Arhiva pentruaprilie 26, 2018
Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 9 – 20 aprilie 2018, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1.241.075 de euro, adică 5.771.000 de lei. Au fost depistate 408 persoane care lucrau fără forme legale, dintre acestea 63 erau din judeţul Bihor, 57 din Timiş şi 32 din Argeş.
I. PROIECTE CU PARTENERI DIN STRAINATATE În perioada 2011-2017 Trupa Iosif Vulcan a derulat patru proiecte cu parteneri din străinătate POD CULTURAL ORADEA – VIENA, în parteneriat cu TEATUL PYGMALION din VIENA. Obiectul contractului îl reprezintă cooperarea între cele două instituţii de cultură, prin realizarea a doua spectacole în parteneriat (cu o distribuție din ambele
Asociația Internațională ”Euro Foto Art” organizează, în parteneriat cu Muzeul Orașului Oradea, o nouă expoziție de artă de fotografică. De această dată pe simezele sălilor de expoziții ale Colecției de Tehnică și Artă Fotografică ”Ștefan Tóth” din cadrul secției de Istorie ale Muzeul Orașului Oradea vor fi expuse creațiile artistului fotograf Bálint Zsigmond, AFIAP din
Anti-semitismul nu este o valoare crestină. E, însă, așa cum explicăm astăzi, o valoare a secularismului european încurajat si justificat de stânga politică a Europei seculare. Încă nu am scris despre anti-semitism, dar e vremea să-l discutam, având în vedere numărul relativ mare de articole care au apărut și continuă să apară doar in ultimele
Așa cum își doreau, baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea au reușit să mai învingă o dată campioana en-titre, U BT Cluj. Miercuri seara, în Arena „Antonio Alexe”, elevii antrenorului Cristian Achim s-au impus cu scorul de 82-78, după un meci foarte echilibrat, cu zece răsturnări de scor, dar și cu un final de joc