Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Știri

Expoziția itinerantă „Arhitectură și regalitate” la Cetatea Oradea

Expoziția „Arhitectură și regalitate”, realizată de Primăria Municipiului București prin Centrul de Creație, Artă și Tradiție, se desfășoară sub Auspiciile Familiei Regale a României și este vernisată luni, de la ora 10, la Cetatea Oradea. Expoziţia ilustrează trei teme mari: „Arhitectura regilor şi a reginelor României”, secțiune care remarcă rolul direct al regilor și al

Importanța Culturii și Tradițiilor Rromilor din România, la Oradea

Cu o zi în devans de evenimentul internațional,  la Hotelul Continental din Oradea, s-a desfășurat seminarul-dezbatere „Importanța Culturii și Tradițiilor Rromilor din România” organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor și Fundația Ruhama. Evenimentul a fost prilejuit de ”Sărbătoarea etniei rome din România”  în 8 aprilie și a fost marcat pentru

Oradea, campioană a absorbţiei fondurilor europene, în revista U.E.

În numărul 60 al revistei Panorama, editată de Comisia Europeană, municipiul Oradea este citat ca exemplu pentru felul în care a utilizat fondurile europene din perioada 2007-2013, fiind numit „campion al absorbţiei” fiind semnate contracte de finanţare în valoare de 247 milioane de euro.  Articolul mai subliniază faptul că investiţiile realizate din fonduri europene „au făcut

Proiectul ”Pianul speranței” al elevilor de la arte, pornește la drum

O echipă de elevi pasionați de artă s-au numărat printre câștigătorii uneia dintre cele șapte finanțări oferite în cadrul programului Bursa Talentelor, a Fundației Comunitare Oradea. Proiectul propus de ei a reușit să adune 26.000 de lei, în cadrul Galei de Responsabilitate Socială Corporativă. Inițiatorii proiectului au reușit să depășească cu mult bugetul propus inițial,

Pregătirea Pieței de miei de Paști, din Oradea și programul de funcționare

SC Administraţia Domeniului Public SA Oradea, împreună cu Direcția Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, anunţă deschiderea Centrului de sacrificare și comercializare a mieilor în Piața Ioşia din Oradea, cu ocazia sărbătoririi Paştelui. Piaţa de miei va fi deschisă pentru cumpărători după următorul program: de marţi până vineri, între orele 9 –17 iar sâmbătă

Nu, vânătorii pentru trofeu. Protecție reală animalelor sălbatice protejate !

Pentru a menține o populație sănătoasă de urși, râși și lupi în Europa este nevoie URGENT de măsuri care să protejeze eficient atât comunitățile locale de posibile amenințări și pagube materiale provocate de aceste specii, cât și animalele sălbatice, nu să satisfacă interesele unor grupuri mici, dar influente. Unul dintre motivele noastre reale de mândrie,

Older Posts›› ‹‹Newer Posts