Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Arhiva pentrumartie 18, 2016

Viitorii poliţişti din Ungaria, în vizită la jandarmii bihoreni

Grupul de elevi, însoţiţi de doi profesori se află în România la Şcoala de pregătire a Agenţilor de Frontieră din Oradea, în cadrul unui proiect privind schimbul de elevi între cele două instituţii de învăţământ. Activitatea de la Jandarmerie a fost una practic aplicativă, cu scopul de a cunoaşte atribuţiile şi rolul instituţiilor care compun

Jandarmeria stinge lumina, nu și vigilența

Jandarmeria Bihor se alătură și în acest an inițiatorilor acțiunii internaționale „Ora Pământului”, precum și demersurilor Guvernului României de a mobiliza în număr cât mai mare instituțiile publice, cu scopul atragerii atenției asupra problemelor de mediu actuale: poluarea, încălzirea globală și folosirea resurselor finite pentru satisfacerea consumului din ce în ce mai ridicat de energie.

Cereri de înscrieri în Registrul electoral

Potrivit dispozițiilor art. 18, alin. 1 din Legea nr. 115/2015 – pentru alegerea autorităților administrației publice locale, potrivit căreia – „până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei scrutinului, cetăţenii cu drept de vot care și-au stabilit reşedinţa în circumscripția electorală în care au loc alegeri pot solicita primarului, pe baza actului de

La cetate, despre muzeele comunismului

La Grota Roșie din Cetatea Oradea s-a deschis atelierul ”Pledoarie pentru muzee ale comunismului în România”. Evenimentul a fost organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), organism guvernamental fondat în anul 2005 și subordonat direct Primului ministru al Guvernului României. La eveniment au participat: viceprimarul Huszar Istvan, președintele Consiliului

Centrul de Informare al Cetății Oradea a început să funcţioneze

În urma încheierii primelor două etape ale proiectului de revitalizare a Cetăţii Oradea, au fost create condiţiile în vederea reintroducerii acestui monument istoric în circuitul turistic. În acest sens, începând cu data de 17 martie 2016, a fost pus la dispoziţia vizitatorilor un Centru de informare, prin intermediul căruia sunt organizate şi derulate activităţi specifice