Arhiva pentrumai 31, 2016
Ziua Internaţională a copilului este un eveniment deosebit pentru fiecare copil, de aceea vom fi alături de copii cu un program sperăm pe placul lor. Jandarmeria Bihor organizează la sediul din Oradea, miercuri 1 iunie, cu începere de la ora 11, Ziua Porţilor Deschise pentru copii. Programul cuprinde: exerciții demonstrative de autoapărare, dresaj canin, intervenţie
1. Grotele Longyou Aceste peșteri făcute de om și găsite în China rămân un mister. De asemenea, se crede că ele au fost construite în timpul dinastiei Qui (212 Î. Hr.), dar nu există nici un document care să ateste originea acestor lucruri incredibile. 2. Poarta Soarelui Precum Stonehenge-ul, Poarta Soarelui este o structură din
La Hotelul Silver din Oradea 100 de pitici au sarbatorit în avans Ziua Copilului. Broscuţele ţestoase, papagalii, iepuraşii dar şi cameleonul au fost un „deliciu” pentru cei mici, iar arlechinul Igor le-a confecţionat baloane colorate şi i-a făcut să râdă în hohote. Picturile pe faţă au fost aşteptate cu sufletul la gură de prichindei, iar
“Skirt Bike” (bicicleta cu fustă) reprezintă o mişcare feministă, deopotrivă culturală cât şi de modă, prin care doamnele şi domnişoarele luptă pentru o cauză urbană, vizibilitatea problemelor specifice, „într-o lume a bărbaţilor”. Tema abordată anul acesta o reprezintă lupta împotriva cancerului la sân, care din păcate ajunge să afecteze una din opt femei din România.