Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Arhiva pentruseptembrie 12, 2016

„Orator cu umor”, concurs de discursuri umoristice improvizate

Clubul Oradea „Toastmasters” organizează miercuri, 14 septembrie, concursul local de discursuri umoristice și improvizate în limba română : „Orator cu umor”. Competiţia se desfăşoară la hotelul Ramada, începând cu ora 19.15. „În cadrul concursului, membrii clubului Oradea „Toastmasters” încântă prin discursuri pline de calitate, iar apoi spontaneitatea concurenţilor își spune cuvântul la proba discursurilor improvizate”,

Pelerinajul la Roma al eparhiilor şi diecezelor catolice din România

S-a desfăşurat la Roma în perioada 9-11 septembrie pelerinajul naţional al eparhiilor şi diecezelor catolice din România, cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii. au participat circa 500 de persoane, laici şi persoane consacrate, alături de Înalt Preasfinţia Sa Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti şi vicepreşedinte CER, Preasfinţia Sa Virgil Bercea, Episcop greco-catolic al Eparhiei

Începerea şcolii şi la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea

Bucuria începerii noului an şcolar s-a simţit încă de dimineaţă în curtea Liceului Teologic Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea prin glasurile copiilor ajunşi cu mult timp înainte de începerea festivităţii de deschidere. Însoţiţi de profesori, bunici şi părinţi elevii au participat la slujba de Te Deum oficiată de către Preasfinţia Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic

Proiectul ”Drumul Bisericilor de lemn”, un succes incontestabil

Primul eveniment din cadrul proiectului ”Drumul Bisericilor de lemn” desfășurat sâmbătă 10 septembrie 2016, în județul Bihor s-a bucurat de succes. Peste 100 de bicicliști de toate vârstele au participat la evenimentul ”Redescoperim Bihorul pe bicicleta – Biserici de lemn”. Cei care au răspuns inițiativei Agenției de Management al Destinației Bihor au străbătut pe parcursul

Conducerile primăriei şi prefecturii prezente la deschiderea şcolilor

Reprezentanţii conducerii Primăriei Oradea au participat la deschiderea anului şcolar în municipiul Oradea. Viceprimarul Florin Birta a participat încă de ieri, 11 septembrie la festivităţile de deschidere a anului şcolar la Liceul Don Orione, iar azi, 12 septembrie a fost prezent la festivităţile de deschidere a anului şcolar la Şcoala Gimnazială Oltea Doamna şi la