Arhiva pentrudecembrie 19, 2016
NAŞTEREA La „plinirea vremii” (Galateni 4,4), Dumnezeu S-a întrupat, „chip de rob luând” (Filipeni 2, 7) şi S-a născut din Fecioara Maria, pentru mântuirea neamului omenesc. Conform Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, Iisus, Fiul şi Cuvântul Lui Dumnezeu, unul din Sfânta Treime, S-a născut în cetatea Betleemului într-o iesle simplă, în peşteră săracă. Dreptul Iosif
Asociaţia beiuşană a pregătit un spectacol total celor 200 de participanţi la evenimentul caritabil, organizat pentru a marca 20 de ani de la înfiinţare. Sâmbătă, 17 decembrie, asociaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş a organizat o cină de binefacere aniversară la care au dat curs invitaţiei peste 200 de participanţi, majoritatea beiuşeni. Aceştia s-au bucurat de
Dintre toate perioadele anului, cea a sărbătorilor de iarnă îndeamnă cel mai mult spre bună înțelegere, armonie şi dărnicie. Cluburile caritabile orădene Leo “Black Eagle” şi Interact îşi unesc, din nou, forţele pentru a aduce un zâmbet pe buzele celor în nevoie. De data aceasta, cele două ONG-uri organizează un spectacol de Crăciun. Evenimentul are
Galeria de Arte Vizuale din Oradea a fost scena unde, în seara de 14 decembrie a anului 2016, tânărul artist Teofil Ioan Știop, conferențiar universitar la Facultatea de Arte, și-a lansat prima sa carte. Evenimentul s-a desfășurat sub egida Editurii Universității din Oradea, cartea având titlul „Imagine și Transtextualitate. Incursiune în iconologia dantească”. Încă de