Arhiva pentrudecembrie 2016
E cumpăna dintre ani! Să privim înapoi cu iertare, înainte cu speranţă, în jos cu înţelegere şi în sus cu recunoştinţă! Speranţa să vă deschidă poarta spre un An Nou plin de bucurii şi împliniri. ”La mulţi ani!” Conducerea filialei Bihor a UZP România
După ce sportivii clubului Tengo s-au remarcat atât pe plan național, cât și și internațional, Salonta a găzduit un nou turneu școlar de futnet, aflat deja la a șaptea ediție. La competiția, organizată de către Clubul Sportiv Tengo, au participat 8 echipe de băieți și 4 echipe de fete, de la Colegiul Național ”Traian Neș”
În noaptea trecută, în cadrul unei acţiuni pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră de la Borş au depistat treisprezece cetăţeni irakieni si sirieni, solicitanţi de azil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 36 de ani, care au încercat să iasă ilegal din ţară, profitând de sărbătoarea Naşterii Mântuitorului. Pe raza localităţii de
În preajma Crăciunului, copiii instituţionalizaţi din centrele de plasament din comuna bihoreană Tinca au avut parte de o surpriză, oferită de Grupul de Firme Liberty, care a organizat o acţiune caritabilă. Rolul de Moş Crăciun l-au avut cu această ocazie mai mulți sportivi cunoscuţi. Este vorba despre campionul MMA Alexandru Lungu, judoka Larisa Florian, cea
La fel ca celelalte cluburi importante din județ, și Clubul Sportiv King Do – Lions Oradea și-a premiat cei mai buni sportivi din anul 2016, într-o gală desfășurată la Hotel Forum Continental. În prezența invitaților speciali, președintele clubului, Andreea Ganea și fondatorul clubului, Romeo Tulkos i-a desemnat pe cei mai buni din acest an. Sportivul
Cu ocazia Praznicului Nașterii Mântuitorului, membri filialei Bihor a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, vă urează să aveți parte de sărbători fericite, cu liniște și pace alături de cei dragi! Crăciun fericit! Colectivul filialei Bihor a U.Z.P. România
În organizarea Clubului Sportiv Progress Oradea, în colaborare cu Asociaţia Vladimir Angelman şi Clubul Lions 22 Oradea, la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu s-a desfășurat joi seara cea de-a doua ediţie a meciului de polo caritabil de Crăciun între echipele Progress Oradea, formată din juniorii clubului organizator şi Stelele poloului orădean, o selecţionată formată din foşti
Precum și celelalte cluburi importante din Oradea, Clubul Sportiv Universitar și-a premiat la final de an laureații pentru 2016. Desfășurată la Sala Polivalentă a Universității, festivitatea de premiere a reunit, pe lângă sportivii și antrenorii clubului universitar orădean, mai muți oameni de sport din Oradea, conducători ai altor cluburi sau asociații sportive sau și alte
Anul 2016 a fost un an încărcat pentru Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor. Nu mai puțin de 72.000 de solicitări au fost în Bihor, în primele 11 luni ale anului, autospecialele parcurgând peste 3 milioane de kilometri. Cinci dintre mașinile SAJ Bihor au fost trimise la finele lui 2016 la casat. Între 35 și
Dragi credincioşi, În noaptea sfântă a Crăciunului, Dumnezeu îl trimite pe Fiul său iubit pentru a se naşte în familia lui Iosif şi a Mariei, din dragoste pentru omenire şi din iubire pentru fiecare om în parte, pentru fiecare dintre noi. Astfel, trimis peregrin pe pământ, Fiul Domnului se naşte neştiut încă de lumea cea
Older Posts››
‹‹Newer Posts