Arhiva pentrumartie 27, 2020
Fundația Comunitară Oradea a demarat imediat după declararea pandemiei de coronavirus, pe 16 martie, campania „Solidaritate Bihor Covid-19”, în vederea achiziționării de echipamente medicale necesare Spitalului Clinic Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu” Oradea, secția ATI. Până acum, s-au strâns 521.874 lei printr-o deosebită mobilizare a multor oameni de bine, care nu au ezitat și au pus
Ziua mondială a teatrului este celebrată din 1962 la iniţiativa Institutului Internaţional de Teatru, şi aminteşte de fapt întregii lumi că umanitatea are valori culturale comune, că se construieşte prin practici artistice comune. În acest an semnificaţia acestei zile este însă specială şi ia forma unui apel la solidaritate, la imaginaţie şi la generozitate
Mihai, Ciprian și Andrei sunt cei 3 camarazi, care în puținul timp liber pe care îl au la dispoziție în această perioadă, încalecă motocicletele și, alături de ceilalți membri ai Clubului Blue Knights România VI, vor participa la activități de voluntariat. Pentru a ști exact cine poate fi sprijinit și cum pot fi contactați,
Muzeul Țării Crișurilor poate fi „vizitat”, din nou, de luni, 30 martie 2020, începând cu ora 12.00! Pe site-ul și facebook-ul muzeului vor putea fi vizionate mai multe expoziții: prima este expoziția Obiecte recuperate. Achizițiile Muzeului Țării Crișurilor din Oradea între 2014 și 2019, care prezintă tuturor celor interesați de activitatea muzeului o selecție
“Pentru prima dată în istorie, Bolşoi din Moscova va transmite online o serie de spectacole înregistrate în trecut, care fac parte din colecţia sa de aur”, a anunţat teatrul într-un comunicat. Până pe 10 aprilie, şase spectacole vor fi oferite spectatorilor pe canalul oficial al Bolşoi de pe YouTube, “fără restricţii geografice”, potrivit aceleiaşi