Parohia Ortodoxă „Izvorul Tămăduirii” din Oradea și monarhiștii orădeni au marcat, azi, cinci ani de la trecerea în veșnicie a Regelui Mihai I. Pe 5 decembrie se împlinesc cinci ani de când ultimul rege al României, Mihai I a plecat la cele veșnice. Pentru a marca acest moment, duminică, 4 decembrie, s-a organizat parastasul regal
În data de 7 decembrie 2022, de la ora 12.00, în Aula Magna a Universității din Oradea, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării în colaborare cu Centrul de Studii Interdisciplinare Silviu Dragomir, Episcopia Română Unită cu Roma și Muzeul Țării Crișurilor vor prezenta lucrarea ”Silviu Dragomir, Avram Iancu – o viață
Expoziția de icoane ,,ARMONII SACRE”, ediția a II-a, a studenților Programului de studiu Arte Plastice – Pictură, Departamentul de Arte Vizuale, Facultatea de Arte, din cadrul Universității Oradea, este unul dintre evenimentele artistice universitare importante, aflată pe simezele Muzeului Țării Crișurilor, Cetatea Oradea, iar vernisajul va avea loc pe data de 6 decembrie 2022, orele 16. Aflați sub directa