Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Între județele din vest, Bihorul are cel mai mic număr de cazuri de rujeolă


Potrivit DSP Bihor cauzele sunt multiple dar au în prim plan faptul că romii nu se înscriu la medicii de familie iar dacă se înscriu, nu se prezintă cu copiii la vaccinat. Din cele 171 de cazuri documentate până la 11 iunie 2017 (până în 20 iunie se ajunsese la 193), 155 s-au înregistrat la copii nevaccinați sau vaccinați incomplet.

”Dacă am face un top al localităților cu focare de rujeolă pe primul loc ar fi colonia de romi la Ineu de Criș unde sunt la ora actuală peste 49 de cazuri. Urmează colonia de romi de la Șilindru, cu 17 cazuri, Aleșd-Obor – 13 cazuri și colonia de romi de la Tileagd cu 10 cazuri. Deși pare grav, încă este bine. În mod clar e o mare problemă pentru că anul trecut în Bihor au fost 25 de îmbolnăviri iar în 2017, de la începutul anului, sunt deja 193 de cazuri (plus suspiciuni), este însă bine.  Dacă ne uităm în jur putem vedea că în județele Timiș sunt 1.167, în Arad, 964 și în Satu Mare, 711. Bihorul cu 193 de cazuri de ruleolă e la limita inferioară” a declarat dr. Daniela Rahotă, Director executiv al DSP Bihor.

„Astăzi este prima zi fără cazuri de rujeolă internate, din septembrie, anul trecut”

a spus epidemiologul Mariana Ferician de la DSP Bihor.

Până în 11 iunie 2017 erau înregistrate oficial 171 de cazuri de rujeolă și un deces (3 cazuri infirmate serologic, 12 cazuri confirmate serologic, 155 probabile – prin link epidemiologic plus o suspiciune, caz în care s-a recoltat ser în vederea diagnosticului etiologic, nu se cunoaște sursa de infecție, dar clinic este rujeolă). Din cele 171 de cazuri, 155 s-au înregistrat la copii nevaccinați deloc sau incomplet (lipsește doza a II-a), iar 16 cazuri s-au înregistrat la copii vaccinați corespunzător vârstei.

Merită menționat că marea majoritate a cazurilor sunt de etnie romă. Asta explică în mare parte și lipsa vaccinurilor. În 51 de cazuri cauza nevaccinării a fost faptul că micuții nu erau înscriși la niciun medic de familie, 50 dintre ei nu s-au prezentat la vaccinare, 41 nu aveau vârsta vaccinări 7 cazuri aveau contraidicație medicală temporară, în trei cazuri a fost vorba de antecedente necunoscute și doar trei persoane au refuzat explicit să își vaccineze copiii.

Sunt vaccinuri, dar cui îi pasă!

Din cele 171 de cazuri, 22 sunt infecții nosocomiale: 13 cazuri infecții nosocomiale de Spital Clinic Municipal Oradea, 4 cazuri infecțioase nosocomiale de Spital Clinic Municipa Oradea – secția boli infecțioase, 2 cazuri infecție nosocomială de Spital Orășenesc Aleșd, 2 cazuri infecție nosocomială de Spital Municipal Marghita, un caz infecție nosocomială de Spital Municipal Salonta.

 

Din datele de mai sus se poate trage concluzia că vaccinurile pot rezolva în cea mai mare parte situația.

„Din totalul de vaccinuri necesar în județul Bihor, 5.138 de doze (3,538 necesar pentru restanțieri și 1.600 pentru luna curentă), la ora actuală avem în depozit și la medicii de familie 3.433. Recomandăm medicilor să facă vaccinurile pentru grupa curentă (9 luni), restanțierii la 10-11 luni, grupa curentă plus restanțieri la 12 luni, restanțirilor grupei de 4 ani (cu o doză) și restul restanțierilor de 5 ani”

a mai spus Daniela Rahotă, directoarea DSP Bihor.

Trebuie subliniat că doar în 3 cazuri părinții au refuzat explicit vaccinarea și că în 41 de cazuri, copiii s-au îmbolnăvit pentru că nu împliniseră vârsta necesară vaccinării iar în 7 cazuri micuții aveau contraidicație medicală temporară. Este un argument foarte important care contrazice zicala după care se ghidează unii părinți iresponsabili, și anume „dacă toți copiii sunt vaccinați, al meu nu are de unde să ia și nici cui să dea rujeolă”. Pot lua rujeolă copiii care nu s-au vaccinat pentru că nu au împlinit încă vârsta și cei care au interdiție temporară să se vaccineze.

Vasilică Ichim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *