Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

La universitate, Școala Internațională de Vară ”Jean Monnet” s-a încheiat


Sâmbătă, 15 iulie 2017,  (”Ready for employment”), organizată de Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Universității din Oradea. Desfășurată pe parcursul a 6 zile (10–15 iulie), școala de vară a cuprins prezentări interactive, workshop-uri, simulări, jocuri de rol, vizite la instituții publice și companii private, celor 32 de studenți de la Universități din România (Oradea și Cluj-Napoca), dar și din Republica Moldova și Ucraina.

Zilnic au avut loc două module de câte 3 ore, de la 9-12 și de la 13-16.

Temele tratate la școala de vară au avut un impact deosebit asupra studenților participanți, care s-au străduit să participe la toate activitățile, chiar dacă programul a fost foarte bogat și solicitant.

Subiectele dezbătute au avut în vedere o bună înțelegere a modului în care funcționează piața muncii la nivel local, național, cât și european: Bekesi Csaba – director executiv AJOFM Bihor a vorbit despre măsuri active oferite de AJOFM pentru integrarea tinerilor pe piața muncii.

Ioan Cupșa, Deputat în Parlamentul României, le-a explicat procesul decizional și dialogul social în relația dintre Parlamentul României, cetățean și Uniunea Europeană.

Despre politicile europene privind piața muncii și despre drepturile și obligațiile legate de piața muncii în Uniunea Europeană, Patrick Van den Nieuwenhof, venit de la Bruxelles le-a făcut studenților o prezentare și i-a inițiat în modul de elaborare a unui proiect european.

Despre fondurile europene – între dezvoltarea locală și dezvoltarea personală – a prezentat și Marius Moș – director executiv, Direcția de Management și Proiecte cu Finanțare Internațională a Primăriei Oradea, iar despre sprijinirea antreprenoriatului în rândul tinerilor a vorbit Daniela Călinescu – consilier în afaceri europene, la Instituția Prefectului Bihor.

Tot mai mulți tineri părăsesc România în căutarea unui loc de muncă. Mulți dintre ei nu știu ce îi așteaptă și care sunt dificultățile integrării într-o țară străină, a cărei limbă nu o cunoști sau nu o cunoști suficient, departe de familie și prieteni. Conf.univ.dr. Gabriela Goudenhooft și-a intitulat prezentarea: Rămânem sau plecăm din România? Considerații asupra problemelor sociale generate de mobilitatea forței de muncă în Uniunea Europeană și integrarea tinerilor. În calitate de director al Departamentului de Științe Politice și Științele Comunicării, doamna conferențiar Goudenhooft și-a arătat preocuparea pentru a oferi studenților mai mult decât o pregătire teoretică adecvată, ci și prilejul de a se întâlni cu experți care să îi ajute pe studenți să se pregătească să-și întâlnească angajatorii și să-și găsească cel mai bun loc de muncă, pentru care s-au pregătit.

Doamna Sorina Bradea, de la Federația Patronilor Bihor, a discutat cu participanții Școlii de vară despre cariera de succes, Delia Florian – inspector superior AJOFM Bihor despre mijloace și tehnici de căutare a unui loc de muncă, iar Oana Bogdan – manager Absolute Jobs, Cluj – Napoca – despre rețeta angajării tale de succes – recrutare, baze de date și o bună prezentare într-o companie străină.

Tot despre posibilitatea de a lucra într-o companie străină le-a relatat lucruri utile și interesante Vera Vanderheyden – Director Finanțe, Administrație și Resurse Umane și fost auditor și trainer pentru Deloitte. Cum să-ți completezi un CV, o scrisoare de motivație, un plan de carieră, au învățat studenții pe parcursul acestei săptămâni ori și-au îmbunătățit propriile profiluri profesionale.

Despre înființarea unei firme participanții au discutat cu Dr. Radu Florian, avocat în Baroul Bihor; ce înseamnă să fii angajat sau liber profesionist ? au dezbătut cu Eric Prenen – Manager la ”Prenen Management Consulting”.

Asist. univ. dr. Alina – Carmen Brihan – Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării – le-a vorbit despre Dezvoltarea abilităților de comunicare în mediul organizațional.

Despre o mai bună comunicare cu și în mass-media, le-a împărtășit, din bogata sa experiență de jurnalist, Dinicu Braghină – Președintele filialei Bihor a Uniunii Ziariștilor Profesioniști.

Studenții au vizitat Primăria Oradea, unde ionel Vila, Secretarul Municipiului Oradea, le-a explicat cum funcționează Consiliul local, iar purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea, doamna Anca Grama, despre direcțiile de dezvoltare viitoare ale instituției. Studenții au vizitat Centrul de informare, iar în Sala Mare a Primăriei au simulat o ședință de Consiliu, au propus proiecte și le-au supus la vot.

La Prefectura Bihor s-au întâlnit cu prefectul Ioan Mihaiu și managerul public Emil Berdie. Au aflat lucruri interesante despre funcționarea Instituției Prefectului și despre posibilitățile de carieră în sectorul guvernamental.

Despre cariera într-o companie inernațională au discutat la sediul ”H. Essers” din Oradea, aflând cum funcționează o mare companie și care sunt cerințele unui astfel de angajator.

La primirea diplomelor, dl prof. Ioan Horga, decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, i-a felicitat pentru implicarea deosebită de-a lungul întregii săptămâni și pentru buna relaționare cu lectorii români și străini, arătându-le că e important că și-au făcut multe relații folositoare, dar și că au legat prietenii.

În încheiere, doamna Gabriela Goudenhooft, Director al Departamentului de Științe Politice a subliniat rolul universității în lumea extraordinar de competitivă de astăzi, de a oferi studenților acele valori universale care să le permită ca, dincolo de a fi buni profesioniști, să fie buni cetățeni și să nu-și piardă omenia și demnitatea în lupta pentru un loc de muncă, mai bun sau mai bine plătit.

Școală de vară Internațională ”Jean Monnet” intitulată “Pregătiți pentru piața muncii” (Ready for employment), organizată de Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării al Universității din Oradea, a fost un real succes așa cum au confirmat atât studenții participanți, cât și numeroșii și valoroșii lectori. Anul acesta ea a fost finanțată cu sprijinul Programului ”Erasmus +” al Uniunii Europene și ar fi util să aibă loc și în anii care urmează, completând educația, pe care facultatea o oferă studenților, cu activități utile formării lor profesionale.

Prof. Univ. Dr. Gabriela Goudenhooft, Directorul Școlii Internaționale de vară 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *