Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Salvarea cu succes a unei persoane, în vârstă de 73 de ani, căzută în fântână


Sâmbătă, 9 decembrie  în jurul orei 19.50, echipajele specializate ale Inspectoratului pentru Situații de de Urgenta “Crișana” al județului Bihor au fost solicitate, prin intermediul Sistemului Unic 112, să intervină pentru salvarea unei persoane dintr-o fântână aflată în curtea unei gospodării situate pe strada Piața 1 Decembrie din municipiul Marghita.

Pentru salvarea femeii, în vârstă de 73 de ani, au fost mobilizate de urgență două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Marghita, din care unul de prim ajutor calificat, care, sosite la fața locului, au constatat că, septuagenara se afla în apă până la nivelul taliei, într-o  fântână adâncă de aproximativ 8 metri și cu diametrul de circa 75 centimetri.

Unul dintre membrii echipajului de pompieri, asigurat cu cordeline de salvare,  a coborât în fântână, asigurând victima pentru acțiunea de evacuare, după care, cu ajutorul centurilor de siguranță, corzilor de salvare și a altor accesorii specifice, septuagenara a fost scoasă, cu operativitate, la suprafață, de pompierii militari.

Persoanei căzute, care prezenta hipotermie și multiple excoriații, i-a fost acordat primul ajutor calificat de către pompierii militari paramedici, aceasta fiind transportată ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean.

Maiorul Camelia Roșca, ISU Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *