Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

„Tramvaiul cu scrisori călătoare”, altfel de mărțișoare pentru orădence


Pentru a celebra ziua de 8 Martie într-un mod inedit în Oradea, joi, la ora 7,30, din cap linie Nufărul va pleca „Tramvaiul cu scrisori călătoare” pe traseul: Nufărul – Casa de Cultură – Gara Centrală – Pc. Olosig – Pod CFR – Pc. Olosig – B-dul Decebal – P-ţa Unirii – Casa de Cultură – Dimitrie Cantemir – Depou OTL.

Tramvaiul este decorat cu scrisori scrise de mână cu stiloul demult dat uitării, sigilate cu sigiliu, reamintindu-ne astfel că gesturile mici pot face diferenţa între o zi minunată şi una obişnuită.

Fiecare persoană este încurajată să descopere bucuria lui „Mulţumesc”, începându-şi ziua mulţumind cuiva drag, dar şi îndemnând pe alţii să facă acelaşi lucru.

Evenimentul este parte a proiectului „LivrezDragoste.ro/Atelierul de scrisori” cu sprijinul Kaufland, în colaborare cu SC OTL SA şi se desfăşoară cu scopul de a le oferi orădenilor un altfel de mărţişor, dar şi pentru a le trezi nostalgia scrisului de mână.

Orădenii sunt aşteptați în „Tramvaiul cu scrisori călătoare”, dorind  „O primăvară de poveste” tuturor doamnelor şi domnişoarelor.

Biroul de presă OTL Oradea

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *