Și al treilea meci amical a fost câștigat, pe teren propriu, de Luceafărul
Feb 19, 2017, 0 Comentarii
Fotbaliștii de la Luceafărul Oradea au încheiat sâmbătă seria jocurilor amicale din această iarnă, cu meciul susținut pe teren propriu în compania formației FC Zalău, din Liga a III-a.
Meciul, desfășurat pe terenul II al Bazei Sportive Luceafărul din Sânmartin, s-a încheiat cu victoria bihorenilor cu 1-0, scor stabilit încă din prima repriză, prin Adrian Bedea, care a marcat în minutul 14, după o lovitură de la colțul terenului.
Jocul a fost controlat de elevii antrenorului Cristian Lupuț, care au arătat o poftă bună de joc și și-au creat o serie de alte ocazii, însă nu au mai reușit să găsească drumul spre gol.
Dacă atacantul Arnăutu a fost menajat în acest joc de antrenorul Cristian Lupuț, în schimb fundașul Sergiu Moga nu a putut evolua din cauza unei accidentări.
În total, în această iarnă, Luceafărul Oradea a disputat șase jocuri, a obținut cinci victorii și a suferit o singură înfrângere. Orădenii au marcat 14 goluri și au primit 6 în aceste meciuri de verificare.
Sâmbăta viitoare, pe 25 februarie, tot de la ora 11, Luceafărul va disputa primul meci oficial din noul an. În prima etapă din minireturul Ligii a II-a, bihorenii vor primi replica echipei Sepsi Sf. Gheorghe. Meciul va avea loc tot la Baza Sportivă Luceafărul.
Florin Mihalca























