De Ziua Voluntarului „Caritas” sunt premiați voluntarii activi
Ian 24, 2017, 0 Comentarii
Cu ocazia celebrării celei de-a XI-a ediţii a Zilei Voluntarului Caritas, „Împreună pentru o lume mai bună” joi, 26 ianuarie 2017 sunt premiați voluntarii Asociaţiei „Caritas Eparhial” Oradea pentru activitatea desfăşurată în anul 2016. Prin această premiere se urmărește recunoaşterea publică a meritelor celor mai activi voluntari.
În anul 2016 din cei peste 400 de voluntari aflaţi în evidență, aproape 290 sunt voluntari activi, totalizând peste 6.200 de ore prestate în serviciul aproapelui.
Premiile care se acordă sunt următoarele:
1. Premiul CANTINA SOCIALĂ
2. Premiul DUȘURI SOCIALE
3. Premiul ACTIVITATE CU COPIII DE LA IOANIȘ
4. Premiul COLECTA DE PAȘTI
5. Premiul CENTRUL DE ZI GABRIELLE
6. Premiul VACANȚĂ DEDICATĂ VOLUNTARIATULUI
7. Premiul COLECTA DE CRĂCIUN
8. Premiul PRIETENI PENTRU UN ZÂMBET
9. Premiul BRADUL COPIILOR
10.Premiul ADMINISTRATIV
11.Premiul PENTRU DISPONIBILITATE
12.Premiul CEL MAI ACTIV VOLUNTAR
13.Premiul VOLUNTARUL ANULUI
14.Premiul special VACANȚĂ DEDICATĂ VOLUNTARIATULUI
15.Premiul special PENTRU PREGĂTIREA SERBĂRII DE CRĂCIUN
16.Premiul special PENTRU PROMOVAREA VOLUNTARIATULUI
*
În ziua mult așteptată de participanți a fost o atmosferă de prietenie și emoție.
Gazdele evenimentului au fost Denisa Here și Marcel Răzvan Costea, voluntari Caritas Eparhial Oradea.
La eveniment au participat, alături de voluntari şi invitaţii lor, PSS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, pr. Olimpiu Todorean, vicar general, Florica Cherecheș, deputat, Ioana Florea, reprezentantul Administrației Social-Comunitare Oradea.
Au fost acordate 12 premii pentru implicarea în programe, 3 premii speciale şi premiul “Voluntarul anului 2016”.
Premiul CANTINA SOCIALĂ
Cantina socială este un serviciu social în cadrul căreia voluntarii pe lângă servirea efectivă a beneficiarilor, aceştia interacţionează în mod direct cu beneficiarii. Într-un cadru familial, printr-o vorbă bună şi un zâmbet servesc prânzul beneficiarilor şi la final fac curat în sala de mese.
Premiul s-a acordat voluntarului: Andrei Horgoș.
Premiul DUȘURI SOCIALE
Fiind o activitate mai delicată, unde trebuie răbdare și empatie, unde simţul nediscriminării trebuie să fie dezvoltat, voluntarii vin pregătiţi cu dorinţa de a le oferi cele necesare pentru igiena personale, căutând haina potrivită pentru fiecare beneficiar. Hainele sunt triate de către voluntari în funcţie de sezon și acestea provin de la persoanele care fac fapte bune, donatorii noștri.
Premiul s-a acordat voluntarei: Viorica Florea.
Premiul ACTIVITATE CU COPIII DE LA IOANIȘ
La Ioaniș se realizează diferite activități cu copiii din sat. Prima voluntară de la Ioaniș se implică activ şi cu dăruire în activităţi, ajutând copiii la teme sau organizând diverse jocuri. De asemenea se implică și în serbările și taberele organizate pentru copii. Este o prezenţă activă și plăcută în mijlocul copiilor, mereu cu zambetul pe buze, manifestând disponibilitate, responsabilitate și creativitate, punând mult suflet în ceea ce face.
Premiul s-a acordat voluntarei: Lidia Bogdan.
Premiul COLECTA DE PAȘTI
Ca şi anii precedenţi, voluntarii ne-au sprijinit la colecta de Paşti care s-a desfăşurat în trei biserici din Oradea: Mănăstirea Maica Domnului, Biserica Sfântul Nicolae şi Biserica Sfânta Treime, și în 2 magazine: Carrefour Era și Selgros. Au participat 32 de voluntari, realizând un total de 243 de ore de muncă.
Premiul s-a acordat voluntarului: Marcel Răzvan Costea .
Premiul CENTRUL DE ZI GABRIELE
În anul 2016 la centrul de zi s-au implicat foarte mulţi voluntari care au contribuit semnificativ în ceea ce priveşte acordarea de sprijin pentru dezvoltarea personală a copilului. Toţi voluntarii care au frecventat centrul și-au oferit disponibilitatea cu multă dragoste faţă de aceşti copii.
Premiul s-a acordat voluntarei: Victoria Gacsadi.
Premiul VACANȚĂ DEDICATĂ VOLUNTARIATULUI
Ca elev, poți participa activități de voluntariat și pe perioada vacanţei de vară. Elevii participă activ la activităţile de la Cantina socială pe parcursul verii. Atmosfera călduroasă de afară o regăsim şi în sufletele acestora, care întâmpină beneficiarii asociaţiei cu multă deschidere.
Premiul s-a acordat voluntarei: Denisa Fersigan.
Premiul COLECTA DE CRĂCIUN
Colecta de Crăciun este o activitate deja cunoscută a asociației. La Colecta de alimente din anul 2016 s-au implicat 118 voluntari contribuind la strângerea de alimente în valoare de peste 9.000 de lei.
Premiul s-a acordat voluntarei: Andreea Munteanu.
Premiul PRIETENI PENTRU UN ZÂMBET
Ne mândrim cu echipa Prieteni pentru un zâmbet. Cei 12 voluntari clovni-doctori au realizat din luna octombrie până în luna decembrie 2016, 423 de ore de voluntariat. Meseria lor e minunată: aduc zâmbete pe chipurile celor internați la Spitalul Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu, în fiecare din cele trei vizite săptămânale pe care le realizează.
Premiul s-a acordat voluntarului: David Petrică.
Premiul BRADUL COPIILOR
În noua campanie Bradul Copiilor s-au implicat 29 de voluntari care au realizat 82 de ore de voluntariat. Au fost curajoși și au rezistat să țină piept frigului din decembrie pentru a strânge fonduri pentru copiii din centrele de zi. Cu ajutorul lor, s-au strâns peste 3800 de lei în această campanie.
Premiul s-a acordat voluntarei: Mihaela Roșca.
Premiul ADMINISTRATIV
Activitatea administrativă este foarte importantă pentru organizația noastră. Peste 40 de voluntari ne-au ajutat în acest an la diverse activități administrative.
Premiul s-a acordat voluntarei: Daniela Miheș.
Premiul pentru DISPONIBILITATE
Se acordă voluntarului care răspunde cu promptitudine solicitărilor asociaţiei.
Premiul s-a acordat voluntarului: Paul Todorean.
Premiul CEL MAI ACTIV VOLUNTAR
Acordat an de an, premiul pentru cel mai activ voluntar se acordă pentru numărul de ore prestate şi numărul activităţilor în care s-a implicat.
Premiul s-a acordat voluntarei: Cristina Diaconescu .
Premiul special VACANȚĂ DEDICATĂ VOLUNTARIATULUI
Acest premiu se acordă acelor voluntari care au oferit mai mult decât un pic din timpul lor: au organizat și participat la Tabăra de vară pentru copiii din Centrele de zi. Le-au oferit o experiență nouă copiilor și au avut ocazia de învață foarte multe, atât voluntarii cât și copiii care frecventează activitățile centrului de zi.
Premiul s-a acordat voluntarilor: Andreea Ciuciu, Alexa Ologu, Adina Dume, Andra Ologu, Maria Gligor, Andreea Maria Pop, Celia Maria Ile, Lorena Pop.
Premiul special pentru PROMOVAREA VOLUNTARIATULUI
Premiul se acordă pentru sprijinul acordat asociației noastre în promovarea voluntariatului în rândul tinerilor.
Premiul s-a acordat voluntarei: Monica Făinărea.
Premiul VOLUNTARUL ANULUI
Pentru Asociaţia Caritas Eparhial Oradea, toţi voluntarii sunt valoroşi, fiecare își are locul lui în asociaţie. ,,Voluntarul anului” este un premiu care se acordă în fiecare an unui voluntar pentru: timpul, disponibilitatea, diversitatea activităţilor, numărul de ore prestate şi calitatea serviciilor oferite.
Premiul Voluntarul anului 2016 s-a acordat voluntarei: Ioana Georgiana Popa.
Evenimentul a fost presărat cu momente artistice susţinute de Corul Giocoso al Liceului de Arte din Oradea, Ioana Alexandra Vasile, trupa de majorete: Bianca Mierluț, Ester Csatari-Malec, Ada Matei, Jennifer Bartok, Renata Toma, Lorena Mureșan, Bianca Iacob, Liana Popovits și Alexandra Malozsak, Sapir Barbu și Olimpiu Man, grupul copiilor de la Centrul de zi Gabrielle și Ionuț Malița, Carla Maxim și Cristina Diaconescu.
Pr.Vasile Șoptea, președintele Asociației „Caritas Eparhial” Oradea