Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Planul Roșu de intervenție la Bulz, eveniment soldat cu un decedat și 16 răniți


 

În seara zilei de duminică, 23 iulie 2017, la nivelul județului Bihor a fost declanșat Planul Roșu de intervenție pentru gestionarea unui eveniment cu victime multiple, produs ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice periculoase în localitatea Bulz, soldat cu decesul unui bărbat și rănirea mai multor turiști, vântul puternic doborând mai mulți copaci de mari dimensiuni peste autoturismele și corturile din zona de campare.

La fața locului au fost mobilizate forțele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor cu un efectiv de 60 de pompieri militari și 19 autospeciale de intervenție (ambulanțe tip B2, autospeciale de descarcerare, autospecială de transport victime multiple, autospeciale de primă intervenție și comandă), echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, 3 echipaje SMURD Cluj, echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, Inspectoratului de Poliție Județean și al Inspectoratului Județean de Jandarmi.

Ajunse la locul producerii evenimentului, forțele de intervenție au procedat la evaluarea și asistența medicală a victimelor, la evacuarea unei persoane rămase încarcerate într-un autoturism, respectiv la cercetarea întregii zone în scopul găsirii și salvării unor alte eventuale persoane rănite.

Dintre cele 17 victime ale evenimentului, un bărbat, în vârstă de 37 de ani a decedat, 3 sunt în stare gravă și alte 13 prezintă traumatisme și contuzii, 7 dintre persoanele rănite deplasându-se, cu mijloace proprii la Unitățile de Primiri Urgențe Oradea și Huedin și 9 fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea, de către echipajele medicale.

Operațiunea de căutare și salvare a victimelor evenimentului a fost coordonată de prefectul județului Bihor, domnul Ioan Mihaiu și condusă în teren de inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor, domnul colonel Caba Sorin Mihai.

Camelia Roșca, ISU Crișana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *