
,,Actori pentru o zi”, festival de teatru al liceenilor, în educația alternativă
Iun 2, 2017, 0 Comentarii
În luna decembrie a anului trecut, Elena Vidican, o elevă pasionată de teatru, susținută de coordonatorul trupei de teatru TincArt s-a numărat printre câștigătorii uneia dintre cele șapte finanțări oferite în cadrul programului Bursa Talentelor, al Fundației Comunitare Oradea. Proiectul propus de ea a reușit să mobilizeze în cadrul Galei de Responsabilitate Socială Corporativă suma de 13.000 de lei, donată de sponsori generoși.
,,Actori pentru o zi” își dorește a fi un festival de teatru al liceenilor, un eveniment dedicat procesului de educație alternativă a acestor tineri. Structura festivalului este unică în peisajul festivalurilor de teatru de amatori și are rolul de a-i ajuta pe participanți să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să capete încredere în ei înșiși și să interacționeze cu alți elevi din județ, care împărtășesc aceeași pasiune – actoria.
Fiind inițiat de membrii trupei de teatru amator din Tinca, festivalul va avea loc la Centrul Cultural din Tinca, duminică 4 iunie, începând de la ora 15. Președintele juriului care va decide cine sunt câștigătorii acestui festival este Aron Marius, regizorul și actorul de la Compania de teatru ”Comoara cu povești”.
Inițiatorii își doresc să creeze punți între educație și cultură, oferind participanților o formă de instruire bazată pe dezvoltare personală prin mijloace alternative: actorie, artă și cultură. Astfel, festivalul devine complementar sistemului de învăţământ instituţionalizat.
Roxana Trifa, manager de proiect