Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Adunarea Generală Extraordinară a UZPR a votat Statutul modern al organizației


În aula Academiei de Studii Economice a avut loc, în 27 septembrie, Adunarea Generală Extraordinară a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Au fost prezenți ziariști din toată țara, iar după certificarea cvorumului,  s-a trecut la aprobarea, punct cu punct, a noului Statut al Uniunii, document modern, în deplin acord cu legislația actuală, care proiectează organizația ca pe o Uniune de creație conectată la valorile și principiile mileniului trei. Noul Statut al UZPR, care a luat în considerare amendamentele venite din interiorul filialelor UZPR din țară, a fost propus aprobării punct cu punct, citit de Valentin Uban și moderat de expertul Sergiu Andon, jurnalist și avocat, unul dintre artizanii conectării perfecte a documentului cu legislația actuală din România.

Statutul a fost dezbătut cu profesionalism de toți jurnaliștii prezenți în sală, care au votat la vedere toate prevederile documentului care va sta la baza desfășurării activității Uniunii. Ca for tutelar al organizației, Adunarea Generală s-a exprimat prin vot asupra punctelor Statutului, aprobându-le rând pe rând și dând astfel legitimitate deplină parcursului viitor al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

De asemenea, au fost discutate și votate Regulamentul Comisiei de Atestare și Regulamentul Juriului de Onoare, Disciplină și Arbitraj, în consonanță cu prevederile Statutului.

Departamentul Comunicare, (Conținut preluat de pe site-ul U.Z.P.R.)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *