Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Andrei Mandache continuă să joace la CSM Oradea și în sezonul 2017/2018


CSM Oradea și Andrei Mandache au convenit asupra continuării colaborării.
Cele două părți s-au înțeles cu privire la continuarea parteneriatului și în sezonul competițional 2017/18.

În vârstă de 29 ani, înalt de 1.91 metri, Mandache este originar din Arad. El a debutat în primul eșalon baschetbalistic al României alături de CSM Oradea, formație pe care a ajutat-o să promoveze în sezonul 2004/05.

Cariera lui Andrei a cuprins experiențe în SUA și Cipru. De asemenea, el a jucat pentru CSU Brașov, CS Otopeni, Steaua București, Gaz Metan Mediaș, respectiv U-BT Cluj-Napoca. El s-a întors la CSM Oradea în vara anului 2015, având o contribuție majoră la câștigarea titlului de campioană a României, în sezonul 2015/16. Ulterior, Mandache a contribuit la cucerirea celei de-a 4-a medalii în LNBM, respectiv la cel mai lung parcurs continental din istoria clubului.

În sezonul 2016/17, Andrei Mandache a avut medii de 9.4 puncte, 2.2 recuperări, 2.1 pase decisive și 1.4 intercepții pentru 9.4 la eficiență în 24:29 minute pe meci. El a avut procentaje de 57% la aruncările de două puncte, 41% la trei puncte, respectiv 68% la linia de pedeapsă în 36 de meciuri la nivelul Ligii Naționale, stabilind cele mai bune performanțe de precizie ale carierei la aruncările de pe semicerc și la linia de pedeapsă.

În 15 meciuri la nivelul Basketball Champions League, Andrei a avut medii
statistice de 7.1 puncte, 2.1 recuperări, 1.7 pase decisive și 1.1 intercepții cu 1.1 poesii pierdute în 20.8 minute pe meci pentru 7.1 la eficiență. Mandache a avut procentaje de 53% la aruncările de două puncte, 38% la trei puncte și 50% la linia de pedeapsă.

Sezonul 2017/18 va fi, așadar, cel de-al 3-lea consecutiv și al 6-lea în
total în uniforma CSM Oradea pentru Andrei Mandache.

Adrian Micinic, CSM Oradea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *