Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Aproape 1.000 de turişti, copii și adulți au tras cu arcul, la cetate


Aproape 1.000 de orădeni şi turişti, adulţi dar mai ales copii, au tras cu arcul la sfârșitul săptămânii, în cadrul Festivalului Medieval al Cetăţii Oradea. Atelierele interactive de tir cu arcul, organizate de Clubul Sportiv Redpoint şi Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul Bihor, au fost printre cele mai solicitate atracţii ale manifestării, numărul record de participanţi fiind relevant în acest sens.

Echipa de organizatori şi voluntari ai Clubului Sportiv Redpoint Oradea au instalat logistica necesară (panouri profesionale, arcuri şi săgeţi de antrenament) în curtea Cetăţii Oradea. Nici bine n-au apucat să se instaleze, că doritorii de tras cu arcul formaseră deja o coadă serioasă. „În prima zi, vineri, între orele 17 şi 22, am avut 220 de amatori la atelierul nostru, pentru ca în celelalte două zile numărul lor să crească spectaculos la 360 pe zi. Mai mult de jumătate dintre ei, copii. Se pare că am depăşit recordul de participare de anul trecut”, a declarat Teodora Vari, unul dintre organizatori.

Copiii şi tinerii au fost cei mai atraşi de arcuri şi săgeţi: „Îmi place tare mult, mă simt tentată să mă înscriu la un club şi să practic acest sport”, a spus Mara, o fată de numai 14 ani din Oradea. „Eu am şi muşchi, pot să trag cu arcul, să ştiţi”, a spus entuziasmat şi Victor, un băieţel de numai… şase ani. Adulţii au fost cel puţin la fel de încântaţi ca cei mici: „Este o idee extraordinară organizarea acestor ateliere de tir cu arcul supravegheate de profesionişti. Am mai tras astăzi cu arcul undeva lângă poarta principală, dar cei de-acolo nu erau prea interesaţi de noi, ba păreau chiar grăbiţi să ne vadă plecaţi”, ne-a lămurit Maria, care a venit la Cetate împreună cu familia.

De menționat că CS „Redpoint” Oradea este singurul club axat pe performanţă în tirul cu arcul, iar Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul Bihor este singura de acest fel din România care organizează anual un campionat judeţean de tir cu arcul. Festivalul Medieval al Cetăţii este una dintre manifestările cu care tirul cu arcul orădean se potriveşte perfect.

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *