Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

„Arta cositorului transilvănean (secolele XVI-XIX). Funcţie şi iconografie”


 

Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural vă invită vineri, 17 mai a.c., la ora 16.00, la vernisajul expoziţiei „Arta cositorului transilvănean (secolele XVI-XIX). Funcţie şi iconografie”.

Expoziţia îşi propune prezentarea celor mai reprezentative piese ale colecţiei de cositoare din custodia Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, a diferitelor tipuri de piese laice şi religioase, obiecte de uz casnic, liturgic şi decorative, confecţionate în cursul secolelor XVI-XIX, în diferite ateliere din Transilvania, completate şi cu câteva piese provenite din cele mai renumite centre urbane ale Europei Centrale.

Printre cele mai semnificative piese ale expoziţiei se numără sucupele (farfurioare) executate în Nürnberg, în cursul secolului al XVII-lea, platourile reprezentative ale breslelor din Transilvania şi cele decorative confecţionate cu ocazia unor sărbători, precum începerea Anului Nou, sau cununiile, executate în diferitele ateliere de cositorie ale Transilvaniei, precum Brașov, Sighișoara, Sibiu și Cluj. Acestea sunt decorate cu o serie de motive specifice acestor momente festive, precum perechea proaspăt căsătorită, îmbrăcată în specificele costume săseşti ale perioadei, încadrată de o serie de motive vegetale şi zoomorfe.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 18 mai – 30 august 2019, la sediul Muzeului Orașului Oradea – Complex Cultural, corp B, etajul 1, sala 13, de marți până duminică, inclusiv, între orele 10.00-18-00.

Vă aşteptăm cu drag!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *