Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Asociația Culturală ”Noua Acropolă” promovează personalități de marcă ale României


Asociația Culturală Noua Acropolă organizează o serie de prelegeri și cursuri, săptămâna viitoare, pentru a promova cultura, cunoașterea dar și câteva dintre personalitățile românești de marcă. Programul complet al evenimentelor, locul de desfășurare și descrierea fiecăruia le găsiți mai jos. Intrarea este liberă. Mai multe informații găsiți la telefonul 0755 292 542.

Marți, 14 mai, de la orele 18:
Cum să-ți menții tinerețea? …Idei pentru zilele noastre, inspirate din viața și opera Anei Aslan
Loc de desfășurare: Biblioteca Județeană Gh Șincai, sala Amfiteatru, str. Armatei Române 1/A

Să fii veșnic tânăr nu înseamnă să ai 20 de ani, înseamnă să fii optimist, să te simți bine, să ai un ideal în viață pentru care să lupți și pe care să îl cucerești” – Prof. Dr. Ana Aslan

Ce înseamnă starea de bine? Este aceasta determinată doar de sănătatea corpului, sau sănătatea acestuia este doar o componentă importantă, dar nu fundamentală pentru a fi bine, optimiști, energici, veseli, activi, cu adevărat vii? Iar dacă mai sunt și alte aspecte necesare, care sunt acestea? Cum menținem o “dietă sănătoasă” pentru tot ceea ce înseamnă ființa umană?
Pentru aceste întrebări vom oferi, ca și ghid, câteva idei din înțelepciunea lumii.

Joi. 16 mai, de la orele 18 la 20:
Curs de filosofie pentru viață

Prezentarea și primele 4 cursuri sunt gratuite
(Str. Republicii nr. 64  – lângă Gară/Piața București)
Tel. 0755 292 542

Cui se adresează?
Datorită formatului simplu și profund, în același timp, cursul poate fi urmărit de oricine este interesat.

Descrierea cursului:

Acest curs realizează o sinteză a celor mai importante învățături ce aparțin civilizațiilor Orientului și ale Occidentului.

Sâmbătă, 18 mai, începând cu orele 19:
Cum să-ți menții echilibrul  și  Aviatorii români Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă
Loc de desfășurare: Muzeul Cetăţii Oradea, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor

Pentru Noaptea Muzeelor 2019, vă învităm să luati loc…de la orele 19, pentru o discuție inititulată: Cum să-ți menții echilibrul? Există, oare, o rețetă: 8 ore de somn, consumul fructelor și al legumelor? Acestea sunt principii utile, totuși, așa cum știm deja, formula generală nu se aplică 100% pe cazul nostru. Atunci, cum putem menține echilibrul în interior și în exterior?

Apoi, vom discuta despre trei aviatori români:

orele 20 – despre Traian Vuia –  inventatorul român cunoscut în special pentru „prima decolare fără nici un fel de asistență efectuată cu succes de către o aeronavă”.

orele 21 – despre Aurel Vlaicu –  inventatorul primului avion românesc, construit şi pilotat de un român.

orele  22 – despre Henri Coandă –  considerat părintele avionului cu reacție, pe care l-a experimentat pentru prima oară în lume în 1910, lângă Paris.

Intrarea este liberă!

Mai multe informaţii:  la telefon 0755 292 542

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *