Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Decorarea ouălor în tehnică tradiţională, la Colegiul „Mihai Eminescu” Oradea


Înainte de a intra în vacanța de Paști, elevii claselor a IX-a B și C, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea, interesaţi de cunoașterea și promovarea tradițiilor și practicilor populare specifice sărbătorilor pascale, au descoperit străvechiul obicei al decorării ouălor prin metoda încondeierii cu ceară de albine,  într-un atelier aplicativ şi atractiv, ca parte a proiectului educativ  „Folclor și spiritualitate românească”. Proiectul își propune să aducă în atenția tinerilor tradiții și obiceiuri din zona Bihorului, incluse în patrimoniul cultural și spiritual național, punând accent pe cele specifice perioadei pascale.

La atelierul, desfăşurat vineri, copiii, îndrumați de doamnele profesoare Anca Gabor și Mihaela Biriș, au lucrat cu migală ouă încondeiate tradiţional, cu ceară de albine. S-au folosit ouă de găină, cu coaja albă şi netedă, spălate, fierte şi răcite pe loc (atât cât să le poată ţine în mână).

Cu ajutorul condeiului (bizarcă), confecţionat din tablă, cu un canal subţire prin care se scurge ceara şi prevăzut cu o coada din lemn, învățăceii au trasat pe suprafaţa oului diverse motivele decorative. Ceara topită se ţine într-un vas aflat tot timpul în apropierea unei surse de căldură (un bec aprins).

Elevii participanți au învăţat să realizeze motive decorative tradiţionale,  precum frunza de stejar, pomul vieţii, creanga de brad, arătându-se fascinați și încântaţi să descopere acest meşteşug al încondeierii ouălor, dar totodată și ambiţionaţi de dorinţa de a lucra cât mai bine. Mai mult, participanții s-au simţit mult mai aproape de Sărbătoarea Paştelui.

Profesoara Anca Gabor, cea care a inițiat acest proiect de anvergură județeană, la el aducându-și contribuția elevi și profesori din mai multe unități de învățământ din Bihor, a declarat la finalul atelierului că scopul acestuia l-a contituit  “responsabilizarea elevilor față de valorile socio-culturale locale prin cunoaşterea şi valorificarea elementelor de folclor și spiritualitate, a obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti specifice perioadei pascale, prin respectarea, practicarea şi transmiterea lor generaţiilor actuale şi viitoare”.

Încondeierea (împistritul) ouălor reprezintă un obicei străvechi în tradiția românească, ele fiind o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, reprezentând un element de cultură spirituală specific românească. Cum oul roșu este purtătorul unor semnificații profunde legate de învierea lui Hristos, cât și de reînnoirea naturii, românii s-au ostenit încă din vechime să-l împistrească, desenând cu ceară motive decorative ancestrale, de o rară frumusețe. Oul, văzut ca un simbol primordial, sămânță a vieții, potrivit  traditiei, este vopsit și încondeiat  în zilele de joi și sâmbătă din Săptămâna Mare, îndeletnicirea înroșirii ouălor fiind o ocupație rezervată aproape în exclusivitate fetelor și femeilor.

Prof. Daniel Topală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *