
Final de stagiune la Teatru „Regina Maria” Oradea
Iun 29, 2016, 0 Comentarii
Teatrul Regina Maria a ajuns la final de stagiune, după un an plin de spectacole extraordinare şi de participări la festivaluri prestigioase din ţară şi din străinătate. Finele lunii iunie aduce cu sine o vacanţă binemeritată, dar nu înainte de a înregistra în condica de succese a Trupei Iosif Vulcan încă două festivaluri: FESTIVALUL INTERNAŢIONAL „MITURILE CETĂŢII” din Constanţa şi FESTIVALUL INTERNAŢIONAL ATELIER din Baia Mare.
FESTIVALUL INTERNAŢIONAL „MITURILE CETĂŢII”, organizat de Teatrul de Stat Constanţa se află anul acesta la prima ediţie, însă reînnoadă tradiţia Serilor de Teatru Antic din anii ’70. Teatrul Regina Maria a avut onoarea de a fi invitat la această manifestare teatrală importantă cu spectacolul „LEONCE ŞI LENA”, care s-a jucat în seara zilei de marţi, 21 iunie, pe scena mobilă, amplasată în Piaţa Ovidiu. Dinamică şi încântătoare, comedia muzicală a cucerit publicul constănţean şi turiştii veniţi din toate colţurile ţării. S-au adunat aproximativ 400 de spectatori, care au ovaţionat şi au cerut neîncetat bisuri.
Imediat după întoarcerea de la Craiova, ne-am îndreptat spre Baia – Mare, pentru a onora invitaţia de a juca spectacolul ÎN INIMA NOPŢII – EPISODUL LEAR în cadrul celui mai vechi festival internaţional de teatru din România: Festivalul Atelier, aflat la cea de-a XXIII-a ediţie. Şi de această dată spectacolul s-a jucat cu casa închisă, iar Piaţa Libertăţii din centrul istoric al oraşului Baia Mare s-a umplut de privitori, care au acceptat în egală măsură cu cei aflaţi în interiorul cubului transparent, invitaţia de a deveni părtaşi la povestea Regelui Lear. Aplauzele şi aprecierea generală au fost pe măsura talentului celor care slujesc cu atâta dăruire scena.
Publicul orădean este aşteptat în 1 iulie, la Teatrul Regina Maria, pentru a viziona spectacolul VRĂJITOARELE DIN SALEM, de Arthur Miller – regia Diana Păcurar, organizat de UNATC I. L. Caragiale în parteneriat cu Teatrul Regina Maria.
Florina Rus, purtător de cuvânt al Teatrului Regina Maria