Poliţiştii de frontieră sunt permanent la datorie
Iun 30, 2016, 0 Comentarii
Autoturism de lux căutat în Polonia, depistat la P.T.F. Borş
Poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Borş au depistat un autoturism marca Mercedes E Klasse, căutat de autorităţile din Polonia, la volanul căruia se afla un cetăţean ucrainean.
În data de 29.06.2016, ora 19, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, s-a prezentat în vederea efectuării formalităţilor de frontieră pe sensul de intrare în România, cetăţeanul ucrainean Mykhailo R., în vârstă de 31 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes, model E Klasse 2015, înmatriculat în Polonia.
La solicitarea poliţiştilor de frontieră, şoferul a prezentat la control un certificat de înmatriculare emis de autorităţile poloneze pentru autoturismul pe care îl conducea şi un contract de închiriere a vehiculului pe o perioadă determinată, încheiat cu o firmă de profil din Polonia.
În urma verificărilor în baza de date, s-a constatat că autoturismul era căutat pentru folosirea ca probe în cadrul procedurilor penale, alertă introdusă de autorităţile din Polonia la data de 29.06.2016.
Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a închiriat autoturismul pentru a vizita câteva ţări europene, printre care se afla şi România şi nu avea cunoştinţă de faptul că bunul ar fi căutat de autorităţile poloneze.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, autoturismul în valoare de 60.000 euro fiind indisponibilizat până la finalizarea acestora.
Autoturism Mercedes căutat în Belgia, depistat la P.T.F. Nădlac
Poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Nădlac – Nagylak au depistat un autoturism marca Mercedes Benz 245G, căutat de autorităţile din Belgia, la volanul căruia se afla un cetăţean român.
În data de 29.06.2016, ora 12, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak, s-a prezentat în vederea efectuării formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român Daniel D., în vârstă de 33 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes Benz 245G, înmatriculat în Italia.
La controlul de frontieră, şoferul a prezentat pentru autoturismul în cauză un certificat de înmatriculare emis de autorităţile belgiene şi un certificat de închiriere de la o societate comercială din Belgia.
În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că autoturismul figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Belgia în 13.06.2016.
Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că mijlocul de transport este închiriat şi a uitat să mai plătească taxa de închiriere.
Autoturismul, în valoare de 20.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Arad până la finalizarea cercetărilor, în cauză poliţiştii de frontieră întocmind actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere.
Urmăriţi general şi internaţional depistaţi la P.T.F. Nădlac
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat şi predat unor echipe de poliţişti, cinci persoane, patru bărbaţi şi o femeie, cetăţeni români, care figurau în bazele de date ca fiind urmăriţi general şi internaţional, pe numele lor fiind emise mandate europene de arestare, respectiv mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
* În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat patru cetăţeni români, urmăriţi internaţional, care erau căutaţi de autorităţile române, olandeze, germane şi italiene pentru săvârşirea de diverse infracţiuni pe teritoriul Uniunii Europene.
Pe numele persoanelor în cauză, cu vârste cuprinse între 26 şi 42 de ani, erau emise mandate europene de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra ordinii şi siguranţei publice, infracţiuni contra proprietăţii şi infracţiuni economico-financiare.
* În data de 29.06.2016, în jurul orei 06.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul român Florin L., în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza judeţului Neamţ.
Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
În toate cazurile, persoanele au fost predate unor echipe operative din cadrul I.P.J. Arad în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Procură notarială falsă descoperită de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetăţean român care a încercat să scoată ilegal din ţară o minoră, prezentând la controlul de frontieră o procură notarială care cuprindea informaţii false.
Ieri, în jurul orei 12.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat la controlul de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român Valentin B. în vârstă de 34 ani, care era însoţit de o persoana minoră, în vârstă de 17 ani.
Cu ocazia efectuării formalităţilor specifice, lucrătorii noştri au solicitat documentele necesare trecerii frontierei pentru minoră, bărbatul prezentând pentru aceasta o procură notarială întocmită la un birou din judeţul Vrancea.
În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat că tatăl minorei este o altă persoană decât cea trecută în procura notarială.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Loredana Chifor, Inspector al ITPF Oradea