Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Oaspeţi finlandezi în munţii Pădurea Craiului


Tur-operatorii care au însoţit-o la Oradea pe Excelenţa Sa doamna Paivi Pohjanheimo, ambasadorul Finlandei la Bucureşti, au vizitat, în ultimele zile ale săptămânii trecute, şi câteva locuri din munţii Pădurea Craiului.

Cei 15 oaspeţi, reprezentanţi ai unor agenţii de turism şi jurnalişti specializaţi în acest domeniu, au fost încântaţi să descopere peştera Meziad, au servit un prânz tradiţional la casele rustice din cătunul Runcuri, ale Traditional Casa Experience, şi, în final, au făcut o escală la biserica de lemn din satul Beznea, lăcaş monument istoric.

Andrei Acs, cel care a fost ghidul oaspeţilor finlandezi prin Pădurea Craiului, spune că aceştia au fost impresionaţi de frumuseţea locurilor. „Au promis că, prin agenţiile, ziarele sau blogurile lor, vor promova frumuseţile naturale ale judeţului nostru la ei acasă”, afirmă reprezentantul C.A.P.D.D. Bihor, administrator al Sitului Natura 2000 Defileul Crişului Repede – Pădurea Craiului.

Suntem onoraţi de această vizită, cu atât mai mult cu cât ea este prima formă de promovare a Pădurii Craiului în Finlanda. Sperăm să putem primi cât mai mulţi turişti în Munţii Pădurea Craiului şi la Oradea”, a adăugat preşedintele C.A.P.D.D. Bihor, Paul Iacobaş.

Delegaţia finlandeză a vizitat judeţul Bihor în urma unei invitaţii primite din partea Asociaţiei pentru Promovarea Turismului Oradea şi a Hotelului President din Băile Felix.

Scurta incursiune montană a fost realizată în cadrul proiectului „Pădurea Craiului, un loc mai plăcut de vizitat, un loc mai bun în care să trăieşti”, finanţat prin Green Entrepreneurship, Dezvoltarea destinaţiilor de Ecoturism din România, un program comun al Romanian–American Foundation şi al Fundaţiei pentru Parteneriat.

Florin Budea, purtătorul de cuvânt al CAPDD Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *