
Autoutilitară furată din Germania, depistată la frontiera română
Oct 6, 2016, 0 Comentarii
Autoutilitară în valoare de peste 9.000 euro furată din Germania, depistată la frontiera română
Poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota au depistat o autoutilitară marca Iveco, căutată de autorităţile din Germania, pe care un cetăţean bulgar intenţiona să o introducă în ţară.
În data de 04 octombrie 2016, la ora 15:40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II -Csanadpalota, s-a prezentat în vederea efectuării formalităţilor de frontieră pentru a intra în România, cetăţeanul bulgar Martin M, în vârstă de 51 de ani, conducând autoutilitara marca Iveco, înmatriculată în Germania.
La controlul de frontieră, şoferul a prezentat, pentru mijlocul de transport, un certificat de înmatriculare emis de autorităţile germane.
În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că autoutilitara figurează ca fiind furată, alertă introdusă de autorităţile din Germania în 29 septembrie.
Faţă de cele constatate, conducătorul auto a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că autovehiculul este căutat de autorităţile din Germania.
Autoutilitara, în valoare de peste 9.000 euro, a fost indisponibilizată la sediul S.T.P.F Arad până la finalizarea cercetărilor. În cauză poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.
Urmăriţi internaţional depistaţi la frontieră
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi predat unor echipe de poliţişti, doi cetăţeni români, care figurau în bazele de date ca fiind urmăriţi internaţional. Pe numele lor erau emise mandate de arestare de către autorităţile din Germania.
În data de 04 octombrie 2016, în jurul orei 06.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru intrarea în ţară cetăţeanul român Denis A, în vârstă de 25 de ani, domiciliat în judeţul Timiş. Bărbatul călătorea cu un mijloc de transport internaţional pe ruta Germania – România.
*Câteva ore mai târziu, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, s-a prezentat pentru intrarea în ţară cetăţeanul român Eugen I, în vârstă de 45 de ani, din judeţul Mureş.
Bărbatul călătorea cu un mijloc de transport internaţional tot pe ruta Germania – România.
Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbaţilor erau emise două mandate de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul imigraţiei ilegale, respectiv infracţiuni contra ordinii şi siguranţei publice.
Bărbaţii au fost predaţi unor echipe operative din cadrul I.P.J Arad în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Comisarul şef Laura Bondar, Purtător de cuvânt al ITPF Oradea