În gura lumii (4)
Iun 29, 2017, 0 Comentarii
Judecătorul întreabă:
– Cum este posibil, dumneavoastră, doctor ginecolog, profesor universitar, o somitate în domeniu, recunoscut în ţară şi în străinătate, să pălmuiţi această biată ţigancă ?
Cum explicaţi această atitudine?
Ginecologul:
– Păi foarte simplu: muncisem două zile şi două nopţi neîntrerupt, naşteri, operaţii peste operaţii, mai multe cezariene, câteva cazuri de sida, de sifilis, etc … şi când în sfârşit mort de oboseală am putut merge acasă să mă culc câteva ore, stătea această ţigancă în poarta casei mele şi ce credeţi că mi-a spus?: „Doctore, dacă-mi dai 10 lei ţi-arăt p…”.
*
Soldatul Dorel trimite acasă un pachet în care se afla o grenadă și o notiță:
„Mamă, dacă tragi de cuiul ăsta, primesc învoire o săptămână! „…
*
Dorel și taică-său:
– Ce mai e nou pe la școală, fiule?
– Nimic! Mi-au prelungit contractul pentru clasa a VI-a!
*
În fața unei uși:
– Deschide, iubito !
– Nu pot, sunt dezbracată.
– Nu-i nimic, sunt singur !
– Eu nu !
*
– Acuzat, esti condamnat la 45 de ani inchisoare!
– Dar domnule judecator, nu cred că mai trăiesc atât!
– Fă și tu cât poți!
*
Părinţii îşi ceartă copilul şi-l pedepsesc că a luat nota 4 la geografie.
– Măi femeie, noi l-am certat pe copilul ăsta că n-a ştiut unde-i Marocul, dar noi ştim?…
– Nu ştim, dar nu poate fi departe. Am la serviciu unul din Maroc şi vine cu bicicleta…
*
Soţia şi-a bătut crunt soţul. La judecată este întrebată ce s-a întâmplat:
– Mai întâi m-a chemat acasă în timpul serviciului, apoi m-a dezbrăcat şi m-a întins în pat. Iar apoi, cu un rânjet de cretin a dat să fugă spunându-mi că este 1 aprilie !
*
I: – Cum vine un copil pe lume?
R: – Îl aduce barza pana la usa, dupa care îl pune jos și-i zice: „Du-te-n p… ma-tii!”
*
Obosit, plouat şi înfometat. Noroc cu un maidanez care m-a alergat vreo două sute de metri ca să ajung mai repede acasă.
*
Eu cred că DNA și DIICOT exagerează ! Am văzut la televizor că și „Vremea va fi inchisă !
*
Am fost atât de urât la naștere, încât doctorul a pălmuit-o pe maică – mea.
*
Culmea anemiei: Să leșini când ți se scoală
*
Cercetătorii britanici au demonstrat că dacă îți e frica de paianjeni, cresc sansele sa vezi cat mai multi in dormitorul tau.Si cand te gandesti ca mie mi-e tare frica de blondele cu sani mari
*
O profesoară nouă încearcă să predea lecții de psihologie unor copii:
– Cine crede ca e prost, sa se ridice in picioare!
Dupa citeva secunde, se ridica in picioare Bula.
– Poti sa ne spui de ce crezi ca esti prost?
– Nu sunt prost, doamna, dar imi parea rau sa stati in picioare numai dumneavoastra…
*
Dorel:
– Tată, ce înseamnă să fii beat?
– Vezi copacii ăia doi? Ei bine, unul beat ar vedea patru!
– Tată, acolo e un singur copac!
*
– Mamă, de ce e aragazul aşa de murdar?
– A făcut taică-tu omletă.
– Fără tigaie?
*
Dorel, in vacanta de la gradinita, vine în vizită la bunică-sa:
– Ce, iar se ceartă mă-ta cu tac’tu?
– Da. Mama a adus de la mare nu ştiu ce sifilis. Şi l-a împărţit cu tata, cu unchiul Vasile şi cu vecinul de vizavi. Acum toţi urlă şi se ceartă. Iar eu nu înţeleg: sau a adus prea puţin sau nu a dat la toţi în mod egal?!
*
– Dorele! Cam cât ai da pentru sotia mea?
– Pentru Maria?
– Da!
– Pai… nimic.
– Ne-am inteles! Ia-o!
*
La sarbatoarea a 10 ani de casatorie. Sotia:
– Iti promit ca te fac cel mai fericit barbat de pe lume.
Sotul:
– Serios? Cand pleci?
*
Un avion face o rotire neasteptată si zboară cu ”trenul de aterizare in sus”.
Stewardesa:
– Dragi pasageri, vă rog să vă păstrati calmul. Pilotul îsi toarnă niste picături în nas, după care vom reveni la zborul obisnuit.
*
– Vaaai, ce frumos e! Ce-i ăsta pisoi ori pisicuţă?
– Păi după urechi nu poţi să îţi dai seama?
– Nu!
– Este iepure!
*
– Hai, nu mai fi disperat, speranţa nu-i pierdută. Află de la mine, cînd o femeie spune „nu”, mai totdeauna înseamnă „poate”.
– Asta o ştiu şi eu. Însă ea nu mi-a spus „nu”, ci: „lasă-mă-n pace, idiotule, nu vezi că eşti cretin!?”…
*
Dorel si Ion, manga, vin acasă la primul sa-iarate apartamentul:
– Încet să nu o trezim pe nevastă-mea. Aici e bucătăria, aici e baia, aici sufrageria şi aici dormitorul. Cea din pat e nevastă-mea, iar cel de lîngă ea sînt eu.
*
– Spuneti-mi, te rog cat platesti pentru lectiile de vioara ale fetitei tale? Sunt scumpe?
– Costa mult, dar am avantaje colaterale.
– Adica?
– Am cumpărat deja apartamentul de sub noi si cel din stanga la un sfert de preț.
*
La CIT (Caracal Institute of Technology), cercetatorii au construit un perpetuum mobile pe care nu pot sa-l porneasca!
*
– Ce-i cu vânătaia aia la ochi, Gheorghe?
– Ce să fie, m-am îmbătat ieri tare de tot…
– Şi ai căzut?
– Nu, nu, a venit nevastă-mea la bar după mine…
– Aşa, şi ce legătură are asta cu vânătaia?
– Păi are, că i-am cerut numărul de telefon!
*
Un banc in reluare:
Două blonde priveau cu interes la o pereche de mănuşi din cauciuc aflate într-o vitrină:
– La ce pot folosi oare aceste mănuşi? întreabă una dintre ele.
– Păi, cum la ce?! Cu ele te poţi spala pe mâini fără să te uzi!
*
O judecătoare de la Tribunalul Municipiului Bucureşti se plânge că în timpul furtunii de ieri s-a trezit cu o vilă în curte.
*
Plantele vorbesc, spun specialiştii. Dar, doar după ce le fumezi!
*
Nevastă-mea a comandat de pe net o soluţie miraculoasă împotriva ridurilor.
I-au trimis o licenţă de Photoshop.
*
Eu, în principiu nu sunt leneş, dar mi-aş dori să lucrez la Serviciul Paşapoarte în Coreea de Nord.
*
Astăzi la muncă am căzut de pe o scară de zece metri! Noroc că eram pe prima treaptă…
*
„Munca-i muncă, dar trebuie să ne mai şi relaxăm” s-a gândit Ion la unu noaptea şi, lăsând bormaşina din mână, începu să cânte la vioară.
*
Uluiţi de viteză cu care au construit Catedrala Mântuirii Neamului, românii vor ca BOR să se apuce de autostrăzi!
*
Cei care considera ca „Trebuie sa bem cat mai mult” si cei care considera ca „trebuie sa bem cat mai putin” au ceva in comun, considera ca „trebuie sa bem”…
*
Expresia „După dumneavoastră, doamnă”, este, probabil, un mod elegant de a spune ”asa…. acum, să vedem şi funduleţul!”
*
Viciul masculin inacceptabil pentru femeia modernă nu este alcoolismul sau impotenţa, ci sărăcia!
*
Cand incalcam legile – primim amenda… cand procedam corect – platim impozite… Tot aia e.. !
*
După ce Trump a câstigat alegerile este prima dată în istorie când un miliardar se mută într-o locuință publică eliberată de o familie de negri !
*
Doi prieteni vin de la o bere si fac pipi.
Unul intreaba:
– De ce ma pis eu asa de zgomotos si tu asa de putin zgomotos?
– Pentru ca tu faci pipi pe masina mea … iar eu pe paltonul tău …
*
La 50 de ani de la căsătorie:
– Nevastă, dacă mă superi, îti spun adevărul.
– Spune, Dorele!
– Să stii că acum 50 de ani, când te-am cunoscut, eu am fluierat de fapt după un taxi.
*
Un tip vine la bancă şi retrage o sumă imensă de bani. Îi numără, apoi se adresează funcţionarului:
– Pot să-i depun iar?
– Dar de ce i-ai scos?
– Am vrut să verific dacă sunt toţi.
*
Stefan cel Mare adunase tot norodul la oaste, inclusiv ţiganii. Se anunţa bătălie cruntă. Ştefan
iese în faţa oştirii adunate pe câmpul de luptă:
– Vitejii mei, vom lupta până la unu!
– Aşa, mâncaţi-aş, că pi la unu şi ceva să pune căldura.
*
În China nu exista expresia „si-a inselat” (nevasta), in schimb exista „si-a confundat”…
*
În ziua de azi copiii se nasc mai inteligenţi, pentru că în cele nouă luni mamele lor încă mai merg la scoală.
*
Un tip care se da destept nevoie-mare, ia în băscălie un agent de asigurare:
”Asigurări de penis faceti ?”
Agentul: ”Da, domnule, facem asigurări de penis”
Desteptul: ”Si îl înlocuiti cu unul nou ?”
Agentul: Nu, domnule. Îndată ce încetează să mai functioneze, asigurăm mentenantă nevestei pe parcursul întregii Dvs. vieti ”
*
Un marinar este întrebat de un reporter:
– Ati avut vreo situatie în care să vă fie foarte frică?
– Da… S-a întâmplat odată să transportăm 500.000 de păpusi. Tocmai se pornise o furtună, iar nava s-a înclinat la babord şi în acel moment toate 500.000 au strigat în cor ”Mama”. Atunci am facut pe mine de frică…
*
Doctorul:
– Nu-mi place deloc cum arătaţi.
Pacienta:
– Ei, doctore, nici dumneata nu eşti vreo frumuseţe.
*
Femeile greşesc foarte rar, mai ales când spun „ce proastă am fost”!
*
Într-un bar, intră un grup de scoţieni. Barmanul îi priveşte şi întreabă:
– De ce toţi sunteţi îmbrăcaţi în kilt-uri, numai unul în pantaloni?
– Ăsta în pantaloni este gay.
*
Între noi era chimie, acum e matematică, îmi faci numai probleme!
*
– Cum se numeşte nevasta taurului?
– Taurul nu are nevastă, numai boii au.
*
Dacă ieri ţi-ai dat soţul afară din casă, iar el încă este în faţa uşii, încearcă să schimbi parola la Wi-Fi!
*
Într-un bar, un tip îl întreabă pe barman:
– Aici, la voi, într-adevăr femeile sunt frumoase sau eu am băut prea mult?
*
România mai are două nenorociri: cu una m-am căsătorit, iar cealaltă este maică-sa.
*
O femeie se plânge unui poliţist:
– Domnule poliţist, tipul acela mă urmăreşte. Cred că e beat!
Poliţistul o măsoară de sus până jos ţi spune:
– Aveţi dreptate. Cu siguranţă, este beat!
– Pentru a te îmbăta criţă, ai nevoie de o bere… Nu mai ştiu, a 15-a
sau a 16-a…
*
Creierul este singurul organ care gândeşte, dar nu singurul care ia decizii.
*
Oamenii de ştiinţă au descoperit că, în discotecile din satele vasluiene, şansele de a rămâne însărcinată şi de a muri sunt aproximativ egale.
*
Azi m-am convins din nou cât de dăunător este să fumezi. M-am dus la bucătărie să fumez, iar soţia mea făcea mâncare. M-a pus să curăţ cartofi!
*
Aseară, înainte de culcare, a trebuit sa dezgheţ frigiderul sau… cum îl mai numeşte nevastă-mea: „preludiu”.
*
Cică s-a inventat un robot care prinde hoţi. În China, robotul a prins 100 de hoţi în 5 minute, în America 200 de hoţi în 5 minute, în România în 5 minute s-a furat robotul.
*
Supermarketurile româneşti îşi liniştesc clienţii: „La noi, nici în carnea de cal nu e carne de cal.”
*
– Esti în stare de ceva ?
– Da, în stare de ebrietate!
*
Vând sicriu second-hand. Prezintă doar câteva zgârieturi… numai pe interior!
*
Dacă te însori o dată – e încercare, dacă te însori a doua oară – e greşeală,
dacă te însori a treia oară – îţi meriţi soarta!
*
Barmanul:
– Soţia dumneavoastră e superbă… acum, ce doriţi de băut?
– Dă-mi exact ce-ai băut şi tu!
*
Dintii catre limba:
– Daca te presam putin te putem taia !
Limba :
– O singura injuratura daca rostesc unei persoane zburati toti 32!
*
Eu nu inteleg de ce in parc scrie: ”Interzis animalelor!”. Ce, animalele pot citi?!
*
Nu toti urasc tiganii.
O serie de insecte, cum ar fi mustele, paduchii si plosnitele ii gasesc chiar foarte atragatori !
*
Ca românu’ nu-i niciunu’
Fură toți, nu spune unu’
*
Sotia mea are o reactie alergica de fiecare data cand ma imbat… i se invinetesc ochii
*
Pentru un plus de credibilitate, guvernul german i-a obligat pe vameşi să ia lecţii de limba română. „Imigranţii care intră în Germania dinspre Austria vor avea surpriza să fie întâmpinaţi cu pâine şi sare, steaguri tricolore, muzica lui Furdui Iancu şi un
călduros ‘Bine aţi venit’ în româneşte. Evident, majoritatea sunt terifiaţi şi dau bir cu fugiţii”, a declarat Erwin Hodensack, şeful Poliţiei de frontieră din landul Oberscheissen.
„Doar câţiva nu se lasă păcăliţi, dar pe ăia îi primim, că sunt băieţi deştepţi”
*
Primele zile de scoala. Doamna doreste sa se edifice asupra elevilor si intreaba:
– Ce medicamente cunosteti si la ce servesc? Dorel raspunde:
– Piramidonul Doamna. Se foloseste la raceala sau gripa. Elena raspunde:
– Aspirina. Este un antiinflamator si are multe intrebuintari. Intervine Bula:
– Viagra Doamna. Este anti-diareic. Cum anti-diareic, se mira Doamna
– Da Doamna!, am auzit-o pe mama strigand la tata “ Ia si tu o viagra, poate se mai intareste cacatul ala!”
*
Doamna intreba:
– Ce pasari cunoasteti? Elena raspunde prompt:
– Randunica Doamna. Dorel:
– Porumbelul, care este o pasare domestica. Bula cu mana pe sus:
– Crocodilul Domana.
– Crocodilul zboara? Asa stii tu? Ce-i tatal tau?
– Tatal meu este seful securitatii pe muncipiu …
– Da!, zboara si crocodilul dar doar pana la 1 m (gest cu mana).
*
Suna mobilul. Soţia răspunde:
– Alo?
– Tu eşti draga mea?
– Da iubitule.
– Ce făceai?
– Mâncam şi mă gândeam la tine.
– Da? Iubita mea! Şi ce mâncai?
– Coliva!
*
Sotul încearcă să plece pe furis de acasă, dar sotia, vigilentă ca de obicei, îl vede:
– Unde pleci?, întreabă ea.
– Mă întâlnesc cu amanta.
– Minti! Te duci să cauti Pokemoni!
*
– Dragul meu, crezi că pentru aniversarea noastră, un litru de vodcă ajunge?
– Mie da.
*
Vorbesc doi prieteni :
– Frate, ai făcut o nuntă ca-n poveşti! De unde ai avut atâţia bani!
– Păi stii că eu tot timpul am strâns bani pentru zile negre… Şi uite că au venit!
*
Vorbesc doi prieteni:
– Ar trebui să ne întâlnim măcar o dată treji.
– Da. Şi să ne apucăm de băut.
*
Gazda către oaspete:
– Va servesc cu un pahar de coniac sau cu o cană de ceai?
– Mai bine cu o cană de coniac.
*
Doua prietene intr-o galerie de arta. Una dintre ele, aratând spre un tablou cu un nud de femeie, spuse:
– Draga, am auzit ca ai pozat nud pentru George.
– Vai draga, cum poti sa crezi asa ceva? Eu acum sunt femeie maritata, m-a pictat din memorie.
*
– Oh, scuza-ma, era cat pe ce sa ma asez pe ochelarii tai. – Nici-o
problema…au vazut ei lucruri si mai nasoale…
*
Un tip cu un microfon intreaba un pieton:
– Dimineata beti?
– Faceti un sondaj de opinie sau vreti ma tratati cu un whisky?
Reclama la o agentie de turism din Germania: “Vizitati Romania,masina
dumneavoastra e deja acolo!”
*
Eram aseara in restaurantul ala de fite cand chelnerul ma intreaba:
– V-ati decis pana la urma, domnule?
– Nu inca, nu stiu daca sa aleg homar sau sa platesc rata la televizor.
Un american primeste Trabantul comandat si, vazandu-l, zice:
– Tari nemtii astia! Inainte sa livreze masina au trimis o macheta de carton.
Surub dragut doreste sa faca cunostinta cu o piulita. Sau cu mai multe.
Lungimea permite!
– Buna, frumoaso, ce cautai aseara in visul meu?
– Probabil iesirea de urgenta…
*
– Dv. l-ati accidentat? îl întreaba agentul de circulatie pe automobilistul care, iesit din masina, priveste buimac la omul întins pe trecerea de pietoni.
– Nu l-am accidentat, fereasca sfântul, nici nu l-am atins! Voia sa treaca, i-am cedat trecerea si el, de uimire, a lesinat!
*
– Cum se numesc oamenii care stau la coada?
– Oameni de rand…
*
Matrimoniale:
Sunt in cautarea unui barbat: fumator, alcoolic, curvar… Consider ca intr-un cuplu ambii trebuie sa aiba interese comune!
*
Simptomele îmbătrânirii:
Mai intai uiti numele persoanelor.
Apoi uiti figurile persoanelor.
Apoi uiti sa te inchei la slit.
In cele din urma uiti sa te deschei la slit.
*
De ce numai 10% dintre femei ajung in rai ?
Pentru ca, daca ar ajunge mai multe, acolo ar fi iadul…
*
Ion vine intr-o zi la Gheorghe si-i spune :
– Asculta, mi-a murit unchiul, poti sa-mi imprumuti costumul tau cel negru?
– Bine-nteles ! La asa un necaz, sigur ca te ajut !
Trece o luna, dar Ion nu aduce costumul inapoi. Se duce Gheorghe cam suparat, la Ion :
– A trecut o luna, unde e costumul?
– Pai… la unchiul !
*
– Dragule, trebuie sa-i spui fiului nostru să nu se însoare cu proasta aceea !
– Asta-i culmea, de parca pe mine m-a atenționat cineva…
*
Doctorii nu recomandă ascultarea fanfarei în poziţia culcat şi înconjurat de rude…
*
Alfred Nobel este recunoscut ca inventatorul dinamitei deoarece ceilalţi au fost de nerecunoscut.
*
Durata unui minut variază în funcţie de care parte a uşii de la baie te afli…
*
Sunt zile când tu eşti porumbelul şi zile când eşti statuia.
*
Adevarata fericire constă în lucrurile mici: o mică vilă, un mic iaht, o mică moştenire…
*
Pentru realist, nu este important dacă paharul este gol sau plin, important e cât a mai ramas în sticlă
*
Într-o cafenea, doi tipi urmăresc două domnisoare.
– Poate mergem să facem cunostintă?, întrebă unul.
– Da, dar un pic mai târziu. Mai întâi să-si achite nota!
*
– Ce dăruiesc bărbatii zgârciti femeilor?
– Un ruj de buze, că oricum îl recuperează în mod treptat.
*
– De ce rochia de mireasă este albă?
– Asta e culoarea standard la toate electrocasnicele.
*
Stimati soți !
În cazul în care uitati să mai observati, cu trecerea anilor, frumusetea si sarmul sotiilor dumneavoastră, nu uitati că alti bărbati au vederea foarte bună!
*
La sfârsitul semestrului, profesorul de matematică aduce la oră tezele corectate.
– Spune Bulă, ai rezolvat singur problemele?
– Nu, domnule profesor, cu două necunoscute.
*
* – Bunico, bunico, ce bine că ai venit!
– De ce?
– Păi, a zis si mama, că numai tu mai lipseai!
*
Înlelepciunea imamului
M-am hotărât să merg, pentru prima oară în viata mea, la moscheea locală din Constanta, ca să înteleg si eu despre ce este vorba în Islam.
M-am asezat turceste pe jos si imamul a venit la mine, mi-a pus mâinile pe mâna mea si a spus:
„Facă-se voia lui Allah si a profetului Mahomed – astăzi vei merge pe picioarele tale!”
I-am spus că nu sunt paralizat si că doar aveam probleme cu montul de la piciorul stâng.
El a revenit, si-a pus mâinile pe mine si, cu privirea asintită în tavan, a repetat din suflet aceeasi mantră:
„Facă-se voia lui Allah si a profetului Mahomed – astăzi vei merge pe picioarele tale!”
Din nou, i-am spus că nu am nici o problemă.
După ce s-au terminat rugăciunile, am iesit afară si … drăcia dracului…
MASINA MEA DISPĂRUSE!
*
Filosofii care cred cu tărie în puterea de convingere a logicii n-au discutat niciodată cu o femeie.
*
„Corectitudinea politică este o doctrină cultivată de o minoritate delirantă, ilogică, promovată de mass-media oficială, care sustine ca este posibil să apuci o bucată de căcat de partea curată”.
*
– Mulți mă întreabă ”ce fac oamenii după ce se pensionează”?
– Eu am norocul sa fiu doctor in chimie si unul dintre lucrurile pe care imi place să-l fac este transformarea berii, vinului și a altor băuturi alcoolice în urină. Si asta o reusesc foarte bine !
*
Imi spunea ieri o bătrână:
– Nu da vrabia din mână pe cioara de sub fard!
*
Smartphone nenorocit! Futu-ti autocorectorul-ul mă-tii! Asteptam o gagică
si-a venit Politia. I-am scris fetei un SMS „Te-astept cu drog”…
***
adunate de: Nicu Răcuciu