Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea, autodepășire în meciul cu BC CSU Sibiu


Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea s-au autodepășit și au făcut, marți seara, unul dintre cele mai bune jocuri ale lor din acest sezon competițional al Ligii Naționale. Deși au avut în față liderul clasamentului, pe BC CSU Sibiu, bihorenii s-au impus de-o manieră incontestabilă, câștigând la o diferență de 26 de puncte, cu scorul de 104-78, o partidă pe care, exceptând primele minute, au controlat-o.

Jocul a început mai bine pentru oaspeți, care s-au aflat în avantaj pe tabelă în primele cinci minute, numai că primul sfert a fost adjudecat de orădeni cu 27-21.

Sfertul al doilea a fost, în primele sale opt minute, fabulos pentru orădeni, care au marcat de la distanță pe bandă rulantă, ajungând să conducă la o diferență de 17 puncte, cu 51-34, în minutul 17.

Pe finalul primei reprize, sibienii au mai redus din handicap, astfel că în pauza mare s-a intrat cu avantajul de zece puncte al CSM-ului, scor 57-47.

Deși inimoasa galerie a oaspeților aștepta revenirea favoriților în sfertul III, aceasta nu s-a mai produs, elevii antrenorului Cristian Achim luptând cu ardoare și în jumătatea secundă, primele zece minute din partea a doua fiind cele mai echilibrate, cu câte 15 puncte reușite de fiecare combatantă. S-a intrat, astfel, în ultima pauză, tot cu avantajul de zece puncte al CSM-ului, scor 72-62.

Deși primele puncte din ultimele zece minute ale partidei au fost marcate de sibieni, ultimul sfert a fost dominat copios de orădeni, care au luptat cu ambiție și s-au desprins treptat pe tabelă, ajungând să depășeasă chiar suta de puncte înscrise. Meciul s-a încheiat, astfel, cu victoria clară a bihorenilor, scor 104-78, ceea ce reprezintă o bună revanșă în fața liderului clasamentului, după eșecurile din seznul regulat.

O poftă mare de joc și un apetit ofensiv în această dispută a avut-o Vaidas Kariniauskas, care afost coșgeterul meciului, cu 25 puncte înscrise.L-au urmat de laCSM CSU, Goran Gajovic, cu 23 de puncte, și Kristopher Jameil Richard, autor a 19 puncte.

Din echipa sibiană, cel mai eficace a fost Tyler Amos Laser, autor a 17 puncte.

După acest joc, bihorenii s-au apropiat la o victorie de U BT Cluj, de pe locul II, și la două victorii de liderul BC CSU Sibiu. De altfel, marți a fost o etapă favorabilă pentru CSM Oradea, toate celelalte echipe dintre primele patru locuri suferind înfrângeri.

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *