Baza Sportivă ”Voința”, disputată între club și Primăria Oradea
Apr 25, 2017, 0 Comentarii
Baza Sportivă Voința Oradea a ajuns subiect de dispută între clubul cu același nume, Voința și Primăria municipiului și la Administrația Prezidențială. Astfel, după ce directorul CS Voința, Mircea Drăgoi a trimis o scrisoare deschisă Administrației Prezidențiale, prin care s-a plâns de nedreptatea pe care o face clubului Voința, administrația locală, între timp Administrația Prezidențială a solicitat municipalității „de a da o soluţie referitoare la adresa înregistrată la Administraţia Prezidenţială prin care s-a solicitat sprijin pentru repararea nedreptăţii făcute Clubului Sportiv „Voinţa”.
La rândul ei Primăria municipiului Oradea a răspuns acestei solicitări, acuzând clubul de tenis că de la înfiinţarea sa, CS Voinţa Oradea nu a reînnoit angajamentele asumate faţă de unitatea de învăţământ Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, care presupuneau asigurarea accesului elevilor şcolii la baza sportivă în vederea desfăşurării orelor de sport.
La această informare, directorul CS Voința, Mircea Drăgoi a reacționat, cu o altă adresă, în care dezminte acuzele reprezentanților municipalității.
„Răspunsul nostru pentru preşedintele Klaus Johannis ca şi pentru toţi orădenii este acesta: CS Voinţa nu numai că a pus la la dispoziţie, în toţi aceşti ani, elevilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” baza sportivă, dar le-a amenajat acestora o pistă de atletism pe zgură în lungime de 210 m pe care şi-au făcut, până în acest an, pregătirea atletică şi sportivii de la secţia de performanţă a colegiului coordonaţi de profesorul Florin Indrie”, se arată în ultima informare pe care a făcut-o către Administrația Prezidențială, directorul CS Voința, Mircea-Teodor Drăgoi.
Florin Mihalca