Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Brâncuşi dorea să fie înmormântat în România, dar a fost refuzat


John Moore, fiul secret al lui Constantin Brâncuși, nu este de acord cu repatrierea rămășițelor părintelui său

Intenția lui Mircea Diaconu, fostul ministru al culturii, de a repatria osemintele lui Constantin Brâncuşi l-a întristat pe unicul fiu al marelui sculptor, a cărui poveste a fost adusă la lumină anul trecut, în 14 februarie, de ziarul Libertatea. John Moore ( în vârstă de 80 de ani), venit pe lume din relația lui Brâncuşi cu pianista Vera Moore, crede că deshumarea tatălui său nu ar fi un gest creştinesc.

Reporterul: – Domnule Moore, statul român vrea să declanşeze tratative cu statul francez pentru repatrierea osemintelor tatălui dumneavoastră.
John Moore: – Ce să zic? În primul rând, nimeni nu are dreptul să încalce ultima lui dorinţă, aceea de a fi înmormântat la Paris, în cimitirul Montparnasse.
– Dar dumneavoastră ce credeţi?
J.M: – Dorinţa lui este şi dorinţa mea, aşadar, voi lua poziţie când intenţia statului român va deveni oficială. Nu ştiu exact ce voi face, dar nu mă grăbesc să-mi fac un plan, pentru că nu cred că se poate întâmpla aşa ceva.
– Brâncuşi a vrut să fie înmormântat în România, dar nu s-a putut, fiind refuzat de autorităţile comuniste de atunci. Ar putea să conteze acest lucru în tratativele cu statul francez şi să fie readus acasă?
– Chiar dacă o fi dorit, la un moment dat, să se reîntoarcă în România, şi-a dat seama că nu o să fie bine primit. Ce ştiu este că el şi-a luat apoi cetăţenia franceză, iar ultima lui dorinţă de cetăţean francez a fost aceea de a fi înmormântat la Paris. Ar fi contrar voinţei lui să fie deshumat.
– Consideraţi că ar fi un gest de forţă…
– Asta în al doilea rând. În primul rând, deshumarea lui, la 55 de ani de la moartea sa, ar fi un gest necreştinesc. Până să înceapă demersurile oficiale, rog statul român să nu-i tulbure somnul de veci!

Geniul din Hobiţa (Gorj)

Constantin Brâncuşi, socotit unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, s-a născut la Hobiţa, în judeţul Gorj, în 19 februarie 1876, şi s-a stins la Paris, în 16 martie 1957,  la 81 de ani şi a fost înmormântat în cimitirul parizian Montparnasse.

Capodoperele sale – “Pasărea măiastră”, “Domnişoara Pogany”, “Coloana infinitului”, “Masa tăcerii” sau “Poarta sărutului” – au influenţat fundamental viziunea plastică în sculptura mondială, zeci de alte lucrări ale sale fiind evaluate astăzi la sume colosale, de ordinul milioanelor de dolari.

A renunţat la paşaportul românesc

Brâncuşi a renunţat la orice legătură cu ţara sa natală în 1951, când a fost criticat de Academia Română, controlată de regimul comunist, pe motiv că arta sa este decadentă. Revoltat, Brâncuşi şi-a depus, pe 1 august 1951, paşaportul românesc la Ambasada Română de la Paris şi a cerut cetăţenia franceză, pe care a obţinut-o la 15 iunie 1952.

În testamentul său, redactat la 12 aprilie 1956, artistul şi-a lăsat moştenirea soţilor Alexandre Istrati şi Natalia Dumitresco, numiţi legatari universali, dar şi statului francez. “Las moştenire statului francez pentru Muzeul Naţional de Artă Modernă absolut tot ceea ce vor conţine în ziua decesului meu atelierele mele situate la Paris, Impasse Ronsin 11, exceptând doar banii lichizi, titlurile sau valorile care s-ar putea afla acolo şi care vor reveni legatarilor mei universali”.

Băiatul său i-a moştenit pasiunea pentru fotografiesecretara lui brancusi

În 14 februarie 2011, Libertatea a publicat, în exclusivitate, povestea lui John Moore. Acesta locuieşte lângă Paris, la Jouy-en-Josas şi a fost fotograf la Crazy Horse.
Rezultatul unei intense relaţii amoroase între Brâncuşi şi pianista Vera Moore (foto) , fosta secretară a sculptorului, John Moore s-a născut în 15 septembrie 1934, când ea avea 38 de ani, iar el împlinise 58.

Nerecunoscut vreodată de celebrul său părinte, John Moore şi-a moştenit tatăl în privinţa pasiunii pentru arta fotografică, devenind un apreciat artist fotograf al salonului parizian de cabaret ”Crazy Horse”.John Moore fiul secret al lui Constantin Brâncuși nu este de acord cu repatrierea rămășițelor părintelui său EXCLUSIV

În august 1972, revista franceză ”Reporter Objectif” a publicat un amplu reportaj cu John Moore, în care băiatul secret al lui Brâncuşi vorbeşte numai despre profesia sa, neaducând în discuţie numele marelui sculptor.

Ministrul caută dovezi că sculptorul a vrut să fie înmormântat în România

Problema repatrierii osemintelor lui Constantin Brâncuşi a fost pusă acum câteva zile de fostul ministru al culturii, Mircea Diaconu. Ministrul a fost la Hobiţa (judeţul Gorj), satul natal al sculptorului, unde a declarat: “Brâncuşi a cerut statului român, în două rânduri, să fie reprimit şi statul român a refuzat, pentru că era reacţionar. Dacă nu mă înşel, există şi dovezi că până în ultima vreme a cerut să fie înmormântat în România. Asta ne trebuie, să le găsim. Orice dovadă a dorinţei lui să fie înmormântat la Hobiţa este foarte importantă pentru a începe discuţiile cu statul francez. Este nevoie să fie de acord şi francezii, e o cale lungă, care trebuie să înceapă de aici, întâi trebuie să-l onorăm noi, aici, pe Brâncuşi şi apoi să cerem să ni se repatrieze osemintele lui”.

sursa: Libertatea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *