Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Campanie națională de depistare a cancerului mamar, la Kaufland


În Oradea, campania are loc într-o caravană dedicată amplasată în parcarea magazinului Kaufland de pe Şoseaua Borşului. Testările au început, joi, la ora 13. Ecografiile mamare sunt realizate de specialişti ai Reţelei Private de Sănătate Regina Maria.

Cancerul de sân este cel mai frecvent întâlnit neoplasm al femeilor, reprezentând 25,2%1 din totalul cazurilor de cancer. Procentul mortalităţii din cauza acestei boli în România este de 36%, mai mare decât media europeană (29%), inclusiv decât cea mondială (31%).

România este, totodată, ţara europeană cu cea mai mare mortalitate cauzată de cancerul la sân, deşi nu are incidenţa cea mai mare. „Explicaţia? Amânăm vizita la medic pentru controlul periodic la sân şi deseori ajungem când lupta cu boala devine mult mai grea (stadiile III şi IV) Vestea bună? Cancerul la sân are 94% şanse de vindecare atunci când e depistat în stadii incipiente (0 şi I)”, se arată în comunicatul transmis de Avon Cosmetics şi Kaufland.

La nivel naţional, campania naţională se va desfăşura între 2 noiembrie şi 6 decembrie, cuprinzând şi alte şapte oraşe: Braşov, Târgu Mureş, Sibiu, Iaşi, Ploieşti, Craiova şi Constanţa. În total, organizatorii au estimat că, în cele 8 oraşe, vor putea fi consultate peste 1.000 de femei.

„Cancel Cancer este îndemnul nostru către fiecare femeie să amâne orice motiv pentru care nu ajunge la medic pentru consultul anual. Trebuie să învăţăm să ne oferim timp, să nu ne mai temem şi înţelegem că depistat la timp, cancerul de sân poate fi vindecat”, mai transmit organizatorii.

sursa: bihoreanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *