Problema posibilei origini comune a maghiarilor şi secuilor din România reprezintă o permanentă sursă de controverse între istorici. Specialiştii au formulat de-a lungul anilor mai multe teorii. Istoricii preocupaţi de problema diferenţelor şi asemănărilor dintre maghiari şi secui au conturat mai multe teorii, de-a lungul anilor. Cea mai veche teorie este cea potrivit căreia secuii au şi ei, la fel ca maghiarii, origini hunice. „Cercetările istorice au confirmat faptul că acest popor (n.r. – secuii) se trage din Imperiul Hun condus de Attila, care se întindea, în secolul V d.Hr., în spaţiul politico-geografic al Imperiului Roman de Răsărit şi al Imperiului Roman de Apus. După moartea lui Attila, în anul 453, se iscă lupte interne ce duc la destrămarea imperiului. În aceste condiţii, o parte din huni se retrag în zona Transilvaniei, organizându-se în scaune şi autodenumindu-se secui, «szekely» în limba maghiară, în traducere «cei ce trăiesc în scaune (n.r. – o formă de organizare statală)»“, susţine profesorul de istorie drd. Vasile Benedek, din Sălaj. Există, însă, şi teoria potrivit căreia secuii ar fi de origine turcică, rezultând dintr-o populaţie înrudită cu hunii. Potrivit istoricului Elena Musca, din Sălaj, această teorie este susţinută şi de tratatul „Istoria Medie a Românilor“ – partea I, apărut la Bucureşti în 1966, în care se precizează că „unii istorici au susţinut originea hunică, alţii au susţinut originea avară, iar alţii i-au socotit chiar fiind de origine maghiară. Cercetările istorice mai noi au arătat că secuii sunt o populaţie rezultată din contopirea prin asimilare, în urma convieţuirii, a unor triburi de origine turcică“. Potrivit istoricului, numele de secui ar veni din termenul „sikil“, însemnând, în limbile turcice, „de neam ales“. Scrierea, argument al originii turcice Originea turcică a secuilor ar fi susţinută şi de scrierea runică, specifică secuilor şi care se mai foloseşte şi astăzi. Cunoscută şi ca „scriere pe răboj“, scrierea runică reprezintă un alfabet mai special utilizat în Transilvania şi Ungaria până în secolul al X-lea, când a fost introdus şi aici alfabetul latin. În secolele ce au urmat, runele au fost utilizate ca alternativă la scrierea latină, profesorul Benedek precizând că erau folosite mai ales pentru a scrie mesaje codificate, care să nu poate fi descifrate de duşmanii secuilor. În ultimii ani, scrierea runică a fost readusă în actualitate, mai cu seamă după Consiliul Naţional Secuiesc din 2008, când acest alfabet a fost folosit la inscripţia oficială a lucrărilor. De-a lungul timpului au fost enunţate şi teorii care vorbeau despre originea bulgară, pecenegă, cumană, gepidă, cavară, avară şi românească a secuilor, existând voci care duc această origine chiar dincolo de Oceanul Atlantic, pe continentul american. Cum au ajuns în Transilvania Expansiunea ungurilor din Panonia către est a început înainte de anul 900 şi avut loc, potrivit Elenei Musca, „pas cu pas“. Până în jurul anului 900 cuceriseră teritoriile de până la Someşul Mic, în jurul anului 1000 ajunseseră până la Mureş, pentru ca, la sfârşitul secolului al XII-lea, cuceritorii să ajungă până la cursul Oltului (din Transilvania). În campaniile lor de cucerire a Transilvaniei, ungurii îi aduc aici şi pe secui, pe care îi folosesc, mai întâi, pe post de grăniceri. „Secuii au fost aduşi de unguri şi aşezaţi ca străjeri la graniţa dinspre răsărit a Transilvaniei, pentru a o apăra de năvălirile tătăreşti. Aici se găsesc şi astăzi, formând adevărate insule în mijlocul populaţiei româneşti. Ei se găsesc în număr mare mai ales în judeţele Trei Scaune, Odorhei, Ciuc şi Mureş“, se arăta într-un manual de istorie din perioada interbelică. Cu acelaşi scop, secuii sunt colonizaţi şi pe Târnave, de unde, la începutul secolului al XIII-lea, sunt deplasaţi în teritoriile locuite de ei şi astăzi. Ceangăii, secuii de dincolo de Carpaţi O parte dintre secuii aşezaţi pe frontiera răsăriteană a Transilvaniei au trecut Carpaţii şi s-au aşezat în Moldova, formând grupul etnic numit astăzi ceangăi. Potrivit profesorului Benedek, cei mai mulţi ceangăi au ajuns în Moldova fugind de armata austriacă, cea care încerca să constituie – la mijlocul secolului al XVIII-lea – regimente grănicereşti secuieşti. Pentru că o parte din secui s-au împotrivit, în 1764 a avut loc o execuţie în masă în care aproximativ 400 de secui, bărbaţi, femei şi copii, au fost ucişi de soldaţii austrieci la Siculeni, în judeţul Harghita. A fost momentul de maximă migraţie a secuilor peste Carpaţi. Caracter războinic Istoria le atribuie secuilor excelente abilităţi militare, motiv pentru care, dincolo de rolul lor de apărători ai graniţelor, ei participau, contracost, la diverse campanii militare şi războaie. Potrivit istoricului Elena Musca, despre rolul de războinici al secuilor aminteşte şi cronicarul Anonymus, în „Faptele Ungurilor“ („Gesta Hungarorum“), unde afirmă că „secuii au luat parte la cucerirea Panoniei, au convieţuit mai multă vreme cu ungurii şi au participat – luptând întotdeauna în avangardă, după obiceiul populaţiilor ataşate altora – la diferitele expediţii şi războaie purtate de unguri în secolele X – XII“. Au luptat împotriva ungurilor Interesant este că, de-a lungul istoriei, militarii secui au luptat şi împotriva ungurilor. S-a întâmplat, de exemplu, la Guruslău, în Sălaj, unde, la 3 august 1601, Mihai Viteazu obţinea ultima sa victorie în luptă, cu numai câteva zile înainte de a fi ucis mişeleşte lângă Turda. Armata coordonată de Mihai Viteazu, în alianţă cu generalul Giorgio Basta, compusă în mare parte din secui, s-a întâlnit cu oastea lui Sigismund Báthory, cu scopul de a-l învinge pe acesta din urmă şi a-l înlătura, astfel, de pe tronul Transilvaniei, în ideea de a reintegra principatul în frontul antiotoman iniţiat de împăratul german Rudolf al II-lea. Potrivit istoricului Elena Musca, secuii au luptat de partea lui Mihai Viteazu nu doar pentru banii cuveniţi în schimbul serviciului lor militar, dar şi pentru recâştigarea unor privilegii (spre exemplu, erau scutiţi de taxe şi impozite) desfiinţate de cardinalul Andrei Báthory, vărul principelui combatant. De altfel, resentimentele faţă de familia Báthory pare că sunt transmise în conştiinţa secuilor chiar şi până în zilele noastre, deşi de atunci au trecut cinci secole. Tot până astăzi se păstrează şi caracterul mai coleric al secuilor. „Secuii au fost dintotdeauna de temut din cauza caracterului lor războinic. După cel de-Al Doilea Război Mondial chiar exista o vorbă că secuii au în permanenţă la cizmă o listă neagră şi un cuţit“, spune istoricul Elena Musca. Maghiarii şi secuii vorbesc aceeaşi limbă Chiar dacă este posibil ca, iniţial, limbile vorbite de maghiari şi de secui să fi diferit într-o oarecare măsură, acum diferenţele s-au aplatizat, în mare parte învăţământului în limba maghiară din Transilvania. Potrivit profesorului Vasile Benedek, diferenţele care mai există sunt doar cele date de accent, care diferă întocmai cum diferă, spre exemplu, accentul românilor din Ardeal de cel al moldovenilor. De cealaltă parte, limba ceangăilor resimte influenţele limbii române, profesorul spunând că secuii de dincolo de Carpaţi adoptând parţial, în special la unele ceremonii, limba populaţiei majoritare. Asimilaţi religios de maghiari Din punct de vedere religios, istoricii spun că secuii au fost la început romano-catolici. În timp, ei au adoptat cultul reformat, specific populaţiei maghiare. Aproape jumătate din populaţia secuiască din Transilvania este, în prezent, reformată. Ceangăii au rămas, însă, romano-catolici în mare parte. Secuii au steag şi imn Uniţi de o istorie comună, secuii se diferenţiază de maghiari printr-o serie de elemente de identitate culturală. „Diferenţele culturale dintre secui şi maghiari se materializează, în primul rând, prin utilizarea scrierii runice, specifică doar secuilor. În al doilea rând, secuii sunt renumiţi din cele mai vechi timpuri pentru aptitudinile lor de cioplitori, realizând porţi înalte, specifice numai lor, porţi pe care se regăsesc motive ornamentale cu rădăcini în cultura soarelui, întâlnită şi la incaşi“, precizează Benedek. Legat, oarecum, de aceste aptitudini de cioplitori, la secui se remarcă şi stâlpii de hotar, obiecte cu rol simbolic comemorativ şi cultural. Nu în ultimul rând, secuii au propriul steag şi propriul imn, despre care profesorul Benedek spune că evocă istoria poporului secuiesc, fiind, în acelaşi timp, şi o rugăciune: „Un pumn de secui se macină ca stânca/ În marea luptelor dintre popoare/ Valurile ei ne acoperă de o sută de ori/ Nu lăsa Transilvania să piară, Doamne!“, sună prima strofă a imnului, potrivit profesorului de istorie citat. Diferenţe de port Potrivit istoricului, diferenţele dintre portul tradiţional secuiesc şi cel maghiar se pot vedea cel mai bine din analiza hainelor purtate în zilele de sărbătoare de membrii comunităţii de secui din localitatea clujeană Sic, unde există o „enclavă“ secuiască în inima Transilvaniei. „Sicanii sunt un exemplu între diferenţele culturale dintre maghiari şi secui. Bărbaţii umblă cu un clop de paie nu foarte înalt, făcut de meşteşugari locali, şi poartă o cămaşă albă şi o vestă de un albastru foarte deschis, pe care nu îl prea întâlnim la maghiari. Femeile folosesc numai alb, roşu şi negru: fuste scurte, până la genunchi, şi creţe, negre cu picăţele roşii, cămaşă albă şi un cojocel negru. Obligatorii sunt mărgelele, negre pentru femeile mai în vârstă şi roşii pentru cele mai tinere, dar şi baticul. Ca diferenţă, maghiarii nu folosesc acela foarte deschis; folosesc, în schimb, verdele“, explică Elena Musca. La ultimul recensământ, cel din 2011, numărul maghiarilor declaraţi în România a fost de 1.227.623. Nu se cunoaşte însă cifra exactă, oficială, a secuilor. citeste totul despre: maghiari secui diferente unguri istorie controversa istoric salaj zalau cluj.

O istorie comună controversată: ce îi uneşte şi ce îi desparte.

Alina Pop