Diverse
La 23 de ani, era comparat deja cu figuri ilustre ale cinematografiei franceze, precum Gérard Philipe şi Jean Marais, şi era considerat corespondentul european al actorului american James Dean. A fost poreclit chiar şi „varianta masculină a lui Brigitte Bardot“, datorită trăsăturilor sale uşor efeminate. În tot cazul, era un altfel de actor, care se
Aproape 30 de metri cubi de lemne de foc, fără documente justificative, au fost confiscați de polițiștii bihoreni în ultimele 24 de ore. Marți, 22 martie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Compartimentul Delicte Silvice împreună cu specialiști din cadrul Direcției Silvice Bihor au acționat pe raza municipiului Oradea și a localității bihorene Aleșd pentru
Prezentăm detalii cu privire la solicitarea cititorilor, ca urmare a lecturării paginilor de pe site-ul nostru. Domnului Ion Andreoiu despre Apa minerală Talea: Sediul central al companiei APA TALEA SRL este situat în Comarnic, din județul Prahova. Tot aici este amplasată fabrica unde sunt îmbuteliate produsele, respectiv apă în flacoane PET de diferite volume și apă
S.C Administraţia Domeniului Public S.A (A.D.P) Oradea anunţă deschiderea Pieţei din cartierul Ioşia Nord pentru comercializarea mieilor, cu ocazia Sfintelor sărbători ale Paştelui catolic. Piaţa de miei va fi deschisă potrivit următorului program: joi, 24 martie şi vineri 25 martie, între orele 9 – 17 sâmbătă 26 martie între orele 9 – 13 Comercianţii de
În perioada 19 – 20 martie forţele şi mijloacele de intervenţie ale unităţii şi subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor au desfăşurat 101 misiuni, dintre care: 71 intervenţii ale echipajelor SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat şi asistenţei medicale de urgenţă (63 intervenţii la cazuri medicale şi opt la accidente rutiere),
În urma încheierii primelor două etape ale proiectului de revitalizare a Cetăţii Oradea, au fost create condiţiile în vederea reintroducerii acestui monument istoric în circuitul turistic. În acest sens, începând cu data de 17 martie 2016, a fost pus la dispoziţia vizitatorilor un Centru de informare, prin intermediul căruia sunt organizate şi derulate activităţi specifice
Earth Hour a apărut ca răspuns la întrebarea: cum îi putem determina pe oameni să conştientizeze una din cele mai mari ameninţări actuale, schimbările climatice? Replica a venit de la WWF Australia, concretizată într-o campanie care promovează un gest simplu: stingerea luminilor. Se întâmpla pe 31 martie 2007, la Sydney, când 2 milioane de case
Elena din Troia şi Traian din Goia. Nu mai încape nici o îndoială: sexul este o experienţă sănătoasă! (Pentru dame şi pentru masculi). La fiecare orgasm de care ai parte, corpul tău se bucură de nişte beneficii incredibile. Oamenii care au parte de sex în mod regulat trăiesc mai mult, sunt mai puţin anxioşi, au mai
Filiala Bihor a UZP România realizează pe bază de contract activităţi specifice din domeniul jurnalismului şi comunicării: reportaje, documentare, reclame, emisiuni de radio şi tv, transmisiuni de radio directe şi înregistrate. Pentru mai multe informaţii apelaţi 0744627043 şi 0770120005 Fax: 0359440711 E-mail: dinicu.braghina@gmail.com
Înfiinţată în 1919, Uniunea Ziariştilor Profesionişti (UZP) a reunit jurnalişti angajaţi sau independenţi din România, cu scopul sprijinirii breslei în faţa presiunilor exercitate de clasa politică împotriva celor care demascau abuzuri şi nelegalităţi ale vremii, politicieni care încercau să subordoneze presa interesului politic. Scopul de atunci al oamenilor politici se perpetuează de-a lungul vremii. Anul
Older Posts››
‹‹Newer Posts