Eveniment
Festivalul de teatru de la ERA Park Oradea continuă în sala de evenimente a centrului comercial, la sfârşitul de săptămână. De data aceasta, cei chemaţi la spectacole sunt adulţii. Sâmbătă, 7 mai, de la ora 19, aceştia sunt invitaţi la piesa „Cerere în căsătorie”, susţinută de Fundaţia culturală ArtX, care surprinde iniţiativa lăudabilă a lui Ivan
Festivalul Internațional dedicat Zilei Europei este organizat de Asociația Internațională ”Euro Foto Art” sub patronajul Ministerului Culturii, cu sprijinul Organizațiilor partenere ale Asociației Internaționale din România și din mai multe țări Europene, respectiv din China. Scopul Festivalului Internațional este popularizarea artei fotografice din România în Europa și China, respectiv pe cea din Europa în România.
Marți, 10 mai 2016, începând cu ora 17, Universitatea din Oradea și publicaţia Curtea Veche organizează la Oradea prezentarea volumului „Pe trecerea timpului. Jurnal politic românesc 1996-2015” de Emil Hurezeanu, moderată de Conf. Univ. Dr. Cristina Matiuță. Participă, alături de autor, Prof. Univ. Dr. Constantin Bungău, Rector al Universității din Oradea și Prof. Univ. Dr.
Cea de-a treia ediţie a Târgului de carte ”Gaudeamus” va avea loc la Oradea, în Parcul 1 Decembrie, în perioada 18 – 22 mai 2016. Evenimentul este organizat de Radio România, Primăria Oradea şi Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi regiune. Târgul de carte Gaudeamus are o anvergură naţională, el având loc în mai
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat în data de 29 aprilie 2016 Legea pentru completarea Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori sau de creaţie, legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Propunerea legislativă privind completarea art. 1 din Legea nr. 8/2006 se
Ziua Veteranilor de Război a fost marcată, la Oradea, printr-un ceremonial militar care a avut loc în Cimitirul Rulikowski. La manifestare au fost prezenţi veterani de război, văduve ale veteranilor de război, cadre militare active, în rezervă şi în retragere, precum şi oficialităţi. Instituirea Zilei Veteranilor de Război în data de 29 aprilie a fiecărui
Potrivit prerogativelor acordate de Statutul filialei Bihor a UZP România şi ROF, convoc Adunarea Generală a filialei Bihor a UZP pentru data de 5 mai 2016 la ora 16, la sediul filialei din Piaţa Unirii nr.2, camera 9, etajul I, având următoarea ordine de zi: Planul de perspectivă al activităţii filialei în parteneriat cu Primăria
Un număr de telefon unic 0722 533 816 pentru salvarea animalelor sălbatice rănite, o rețea de veterinari oricând gata să intervină în situații de urgență, peste o sută de animale tratate în cadrul Centrului de reabilitare din Tîrgu – Mureș și Sînsimion, dar și o infrastructură amplă pentru reabilitarea și eliberarea animalelor. Acestea sunt principalele
În perioada 10-24 aprilie 2016 a fost rândul altor opt elevi din clasa XI B de la profilul de matematică-informatică a Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea de a efectua stagiul de practică în Italia prin Programul Erasmus+„Formarea viitorilor profesionişti, prin stagii de pregătire practică la nivel european” finanţat de către ANPCDEFP care se desfăşoară în
Editia a XX-a a Concursului Judetean de Incondeiat Ouă ”Oul de Paști” care se desfasoara traditional in satul bihorean Drăgoteni, reuneşte 100 tineri si 50 vârstnici din judeţele Bihor şi limitrofe, dornici să prezinte privitorilor tehnica de încondeiat ouă moştenită de la străbuni. Competitia se desfasoara pe următoarele secțiuni: concurs de încondeiat ouă cu ceară
Older Posts››
‹‹Newer Posts