Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Eveniment

Oaspeţi finlandezi în munţii Pădurea Craiului

Tur-operatorii care au însoţit-o la Oradea pe Excelenţa Sa doamna Paivi Pohjanheimo, ambasadorul Finlandei la Bucureşti, au vizitat, în ultimele zile ale săptămânii trecute, şi câteva locuri din munţii Pădurea Craiului. Cei 15 oaspeţi, reprezentanţi ai unor agenţii de turism şi jurnalişti specializaţi în acest domeniu, au fost încântaţi să descopere peştera Meziad, au servit

Începe bătălia pentru funcţiile de şefi ai Universităţii Oradea

Pentru cele mai importante funcţii de conducere ale Universităţii Oradea, profesorii nu vor avea multe opţiuni. Astfel, pentru viitoarea funcţie de Rector şi-au depus candidatura, actualul Rector Constantin Bungău şi Decanul Facultăţii de Medicină – Florian Bodog iar pentru Senat, fostul Preşedinte – Sorin Curilă şi fostul Cancelar – Vasile Aurel Căuş. Nicio surpriză pentru

Alegerea preşedintelui Senatului Universităţii Oradea

Potrivit Regulamentului de organizare şi desfăşurare al alegerilor pentru funcţiile de conducere din Universitatea Oradea (UO), aprobat de Senatul UO, termenul pentru depunerea candidaturilor pentru funcţia de Preşedinte al Senatului UO, trebuie să fie efectuată cu minim 15 zile înainte de organizarea şedinţei de alegeri. Până la 1 aprilie 2016, ora 16, când s-a închis

Alegerea rectorului Universităţii Oradea

Deşi este Ziua Păcălelilor, s-a lucrat serios. Vineri, 1 aprilie 2016, la ora 12, s-a finalizat perioada de depunere a candidaturilor pentru funcţia de Rector al Universităţii din Oradea, potrivit Calendarului alegerilor academice 2015/2016.  Pentru funcţia de Rector şi-au depus candidatura: Prof.univ.dr. Florian Bodog  şi  Prof.univ.dr. Constantin Bungău Potrivit Regulamentului de organizare şi desfăşurare a

„Şcoala altfel” adună mulţi curioşi din şcolile şi grădiniţele bihorene

Peste 1700 de preşcolari şi elevi s-au înscris la “Şcoala Altfel: Preţuiţi Viaţa!”, organizată la nivelul subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor. În săptămâna 18-22 aprilie, între orele 09-14, pompierii militari din cadrul unităţii şi subunităţilor inspectoratului îi vor pregăti pe cei mici şi pe cei mari deopotrivă, în domeniul situaţiilor

Bloc operator modern la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea

În prezența Ministrului Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu a fost inauguat blocul operator cu 10 săli de operație de la etajul al III-lea al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, în valoare de 5 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene, din fonduri ale administrației locale și din fondurile proprii ale spitalului. Managerul Gheorghe Carp l-a

Universitatea Oradea, în vizorul procurorilor DNA

O nouă pată de ruşine pe istoria Universităţii din Oradea. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au descins, miercuri dimineaţă, la Universitate unde au percheziţionat biroul Rectorului Constantin Bungău, al Decanului Facultăţii de Ştiinte Socio-Umane, Floare Chipea, şi a prof. Camelia Dindelegan. Procurorii au suspiciuni privind fapte de corupţie, luare şi dare de

Eduard şi Bianca, în spectacol de magie, nerecomandat copiilor

Eduard și Bianca ne-au obișnuit deja cu o colaborare impecabilă pe scenă. Dar cum arată oare un spectacol în care cei doi magicieni se întorc unul împotriva celuilalt? Original, amuzant, impresionant, un spectacol pe care orădenii sunt invitaţi să-l vadă joi, 14 aprilie, de la ora 20.00, în Green Pub Oradea. Spectacolul nu este recomandat

„Fapte de arme” demne de laudă, la frontiera româno-ungară

Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat o femeie din Republica Moldova, intrată legal în România, care ulterior a încercat să iasă ilegal din ţară, folosind o carte de identitate românească falsă. În data de 29.03.2016, ora 18.24, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş-I.T.P.F Oradea, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasageră

Older Posts›› ‹‹Newer Posts