Sociale
Concertul de colinde ,,Acasă de Crăciun” din 8 decembrie 2017 de la ora 18, este organizat de Asociația SOS Autism, la Filarmonica de Stat Oradea și este susținut de Florin Estefan & Transylvanian Opera Academy Cluj alături de Florina și Florin Mariș Hinsu și Grupul Vocal ,,Crisia” al Facultății de Arte Oradea. Baritonul Florin Estefan a fost declarat cel mai bun solist
Marți, 21 noiembrie, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din municipiul Oradea s-a desfășurat o activitate informativ preventivă în cadrul proiectului județean „Adolescența altfel!”, inițiat de către șase instituții de învățământ din județul Bihor, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Bihor. Scopul proiectului este îmbunătățirea gradului de implicare voluntară a elevilor în activități de prevenire
A fost inaugurat primul centru de colectare selectivă a deşeurilor din Oradea, unde cetăţenii pot depune gratuit deşeuri provenite din gospodării, situat pe str. Thurzo Sandor și destinat stocării temporare a deșeurilor cu conținut periculos, materiale textile, bunuri reutilizabile, ambalaje metalice, obiecte de uz caznic, sticlă, deșeuri electrice/electrocasnice și electronice, materiale plastice, hartie și carton, lemn
La AFR cautam sa fim cit se poate de relevanti, comentind asupra evenimentelor si subiectelor dominante din mass media. O facem, insa, din perspectiva valorilor care din nefericire lipseste in presa si comentarii. Un subiect fierbinte si de actualitate e hărțuirea sexuală. Dezvăluirile făcute de femei, aproape zilnic, în SUA si Europa aduc in prim
Lucrările cu rol de apărare împotriva inundaţiilor sunt în stare bună Coomisia româno-ungară a finalizat săptămâna aceasta verificările la lucrările cu rol de apărare împotriva inundaţiilor aflate în zona de interes comună de pe teritoriul României și Ungariei. Verificările au avut drept scop urmărirea exploatării şi întreţinerii lucrărilor aflate în zona comună de interes şi
Excelenței Sale Klaus Werner Iohannis Președintele României, Stimate Domnule Președinte, Coaliția pentru Familie și Platforma civică ÎMPREUNĂ vă aduc la cunoștință situația tragică a copiilor doamnei doctor Camelia Smicală care sunt despărțiți de mama lor de aproape doi ani de zile. Această situație necesită, de urgență, implicarea activă și decisivă a statului român care trebuie
Centrul de Studii Memoriale și Identitare (CSMI) și Fundația Hanns Seidel organizează sâmbătă, 18 noiembrie 2017, la ora 17, la Librăria-cafenea Ratio et Revelatio, str. Republicii, nr. 22, la evenimentul cultural-istoric, ”Memorialul Deportării: un proiect educațional”. În cadrul proiectului va fi lansată cartea Deportați în Bărăgan: Amintiri din Siberia românească, urmată de o dezbatere împreună
Potrivit legii, pe care dvs. o ignorați, domnule primar Ilie Bolojan, se cuvine să răspundeți în 30 de zile Pământene nu Marțiene, la orice interpelare sau sesizare venită de oriunde din partea presei mai ales sau de la orice cetățean, pentru că vă scrie sau vorbește un om și nu latră un câine. ”Bravos națiune
Har şi pace din partea lui Dumnezeu, iar de la noi binecuvântare pentru toţi cei ce aduceţi daruri şi faceţi bine întru sfintele noastre biserici şi vă aduceţi aminte de cei săraci. (+ Virgil Bercea, Episcop) Întrebării tendențioase a „doctorului legii” Învățătorul răspunde cu o parabolă, a cărei semnificaţie este foarte clară. Atât de clară în
Un obiect în plus e o grijă în plus. Fără oameni simpli nu există oameni mari. Memorează atât recunoștința cât și supărarea. Nu s-a întâmplat vreodată ca cineva, în pielea goală, să piardă ceva. Când puterea are dreptate, dreptatea n-are putere. Fă ce poți, iar ceea ce nu poți, lasă în voia soartei. Dacă întrebi
Older Posts››
‹‹Newer Posts