Sociale
În luna în care care se celebrează dragostea, CFR Călători pune în vânzare bilete la jumătate de preț pentru zilele de 14 şi 24 februarie 2017: „IR Special / Oferta pentru 2”. Reducerea de 50% din tariful biletului întreg este valabilă pentru călătoria la clasa 1 și a 2-a, se acordă la achiziţionarea a două bilete
Viceprimarul Mircea Mălan a susținut alături de directorul executiv Adriana Lipoveanu, arhitectul-șef al orașului Oradea, o conferință de presă în care a fost prezentat raportul de activitate al anului 2016 a Instituției Arhitectului Șef. Viceprimarul Mircea Mălan a vorbit despre rolul esenţial jucat de Instituția Arhitectului Șef pentru orașul nostru, fie că e vorba de
Potrivit cu prevederile Legii nr. 52/2003, republicată, privind transparența decizională în administraţia publică locală, Primăria Municipiului Oradea lansează, în perioada 08.02.2017 – 22.03.2017, consultarea publică pe tema elaborării STRATEGIEI INTEGRATE DE DEZVOLTARE URBANĂ (SIDU) A MUNICIPIULUI ORADEA. Pentru Primăria Oradea, acesta este un document programatic de calificare obligatoriu pentru obținerea fondurilor nerambursabile din cadrul Programului
De la 1 iunie 2016 Consiliul Județean Bihor anunță lansarea platformei web a serviciului de transport public județean de persoane Această platformă web a fost unul din obiectivele prevăzute de către Autoritatea Județeană de Transport din cadrul Consiliului Județean Bihor, odată cu restructurarea programului județean de transport persoane. www.bihortransport.ro este primul portal din România, creat
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, în această perioadă, se pot forma blocaje de ghețuri (zăpoare) pe cursurile de apă din județ, în special pe afluenții Crișului Negru și Crișului Repede din zonele de deal și de munte. În scopul preîntâmpinării unor situații de urgență ce
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor precizează zilele de sărbători legale, libere, din cursul unui an calendaristic: Potrivit prevederilor art. 139 al Legii nr. 53 /2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 176 din 7 octombrie 2016 şi Legea nr. 220 din 17 noiembrie 2016, zilele de sărbători legale în care
Din analiza statistică a incendiilor care s-au produs în județul Bihor în ultimii trei ani, cea mai frecventă cauză o constituie instalaţiile și echipamentele electrice defecte, improvizate sau lăsate sub tensiune nesupravegheate. În cursul anului 2016, pompierii militari din cadrul unității și subunităților Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al județului Bihor au acționat pentru
Potrivit datelor hidrologice, în perioada 5-7 februarie sunt prognozate creșteri de debite cu depășiri de cote pe râurile: Barcău, Crișul Repede, Holod, Crișul Alb și Crișul Negru. La ora actuală se înregistrează cote depășite pe valea Holod, Roșia și pe râul Crișul Negru la Tinca. Precipitațiile lichide din ultimele 48 de ore, precum și încălzirea
În vederea controlului epidemiei de rujeolă, Ministerul Sănătății a dispus continuarea vaccinării copiilor cu vârste între 9 și 11 luni, a grupelor curente și a recuperării restanțierilor. În județul Bihor în intervalul inițial de vaccinare suplimentară (3-18 Ianuarie) din totalul de 7327 copii au fost vaccinați 2937, ceea ce reprezintă un procent de 40%. Luând
Modificarea costului standard pentru un elev nu acoperă cheltuielile efective ale unităților de învățământ. Finanțarea cheltuielilor unităților de învățământ se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A, în limita unui cost standard pentru un elev (preșcolar sau școlar) stabilit distinct pentru cheltuielile de personal, respectiv pentru bunuri și servicii. În completare, bugetele
Older Posts››
‹‹Newer Posts