Sociale
Federația Patronilor Bihor apreciază și încurajează inițiativa UDMR Bihor de a se ajunge la un consens politic în ceea ce privește identificarea unor direcții majore legate de dezvoltarea județului Bihor. S-a dovedit, privind în trecut, că lipsa unui astfel de consens a încetinit mult realizarea unor obiective de importanță vitală pentru Bihor și chiar dezvoltarea
„Școala Siguranței Tedi”, un proiect în urma căruia cei mici vor dobândi informații utile pentru siguranța lor, derulat de poliţiştii bihoreni în 17 şcoli din judeţul Bihor. Pe parcursul anului şcolar 2016 – 2017, Poliţia Română împreună cu Ministerul Educației Naţionale și Cercetării Științifice, în parteneriat cu firma „Tymbark Maspex” România derulează Programul ”Şcoala Siguranţei
Hotărârea de Guvern nr. 965/2016 a reglementat cadrul legal de ridicare a autovehiculelor parcate nelegal în localități. Reglementarea vine în condițiile în care această măsură a fost suspendată din anul 2015, când prin Decizia nr. 9/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluţionarea unui recurs în interesul legii, a tranşat o problemă
În data de 27 ianuarie, în jurul orei 14.40, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic de Urgenţă 112, cu privire la faptul că trei adulţi şi doi minori s-au rătăcit pe raza comunei Lunca, din judeţul Bihor, într-o zonă împădurită, la aproximativ 10 kilometri de localitatea
Consilierii locali au aprobat înființarea celei de-a treia autogări din Oradea, pe Bdul Ștefan cel Mare – Gara Centrală CFR, realizată de Societatea de Transport Local SA. Capacitatea autogării va permite deservirea tuturor operatorilor de transport care au aprobate trasee în zonă. Autogara este finanțată în intregime din bugetul local al municipiului, urmând să fie
Asociația Alsterdorf în parteneriat cu Complexul Dynamic Studio și Novo Kinetic, au organizat un eveniment destinat promovării stilului de viață sănătos pentru persoanele adulte cu dizabilități. Scopul acțiunii a fost constientizarea importanței mișcării și a sportului de către persoanele cu dizabilități, ca parte importantă în cadrul unei vieți care tinde spre normalitate, precum și a
SC Administraţia Domeniului Public SA Oradea promovează adopţia de câini fără stăpân la domiciliu, punând la dispoziţia solicitanţilor care adoptă cel puţini doi câini, transport gratuit pe o rază de 60 de km faţă de Oradea. Programul de adopţii al Serviciului Specializat pentru Gestionarea Câinilor fără stăpân Oradea, subunitate aflată în administrarea SC ADP SA,
Cu ocazia celebrării celei de-a XI-a ediţii a Zilei Voluntarului Caritas, „Împreună pentru o lume mai bună” joi, 26 ianuarie 2017 sunt premiați voluntarii Asociaţiei „Caritas Eparhial” Oradea pentru activitatea desfăşurată în anul 2016. Prin această premiere se urmărește recunoaşterea publică a meritelor celor mai activi voluntari. În anul 2016 din cei peste 400 de
Evoluţia numărului îmbolnăvirilor prin infecţii acute respiratorii la populaţia judeţului Bihor se află peste limita superioară a intervalului de valori specific sezonului (aşteptat). La Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli Transmisibile din cadrul DSP Bihor, pentru săptămâna 9–15 ianuarie 2017, au fost raportate : – 6111 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Traian Bodea și Werner Braun, președintele Clubului Economic German din Brașov, coinițiatorul Școlii Profesionale Germane Kornstadt, au semnat protocolul de colaborare în baza căruia, pe lângă Parcurile Industriale gestionate de Consiliul Județean vor funcționa școli care vor forma tineri în sistem de educație dual pentru domeniul tehnic. În baza protocolului de
Older Posts››
‹‹Newer Posts